Pentru cei aproximativ 140 de sinistraţi dorohoieni, care se află în taberele din Cartierul Drochia dar şi Dumbrava Roşie, municipalitatea scoate lunar din vistierie suma de 5.000 de lei, pentru hrana acestora. Potrivit conducerii Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) Dorohoi, efortul Primăriei este tot mai îngreunat dat fiind faptul că este aproape un an de la producerea calamităţilor naturale şi mai mult, sunt afectaţi şi asistaţii social din cel de-al doilea municipiu al judeţului.
Momentan un număr de 35 de module sunt încă ocupate de sinistraţii care şi-au pierdut casele în vara anului precedent. Şi, potrivit regulilor aplicate la astfel de tabere, Primăria trebuie să le asigure o masă caldă. „
Este foarte greu pentru că afectează bugetul DAS care şi aşa este un buget de austeritate. Lunar cheltuim cu alimentele sinistraţilor, aproximativ 50 de milioane de lei vechi. Vedeţi dv. aceste tabere au un regulament de funcţionare care nu le permite să îşi facă mâncare la foc deschis în interiorul acelor module şi practic ei nu au voie să folosească aragaze cu flacără deschisă şi suntem noi nevoiţi să le dăm hrană prin bucătăria Cantinei de Ajutor Social”, a afirmat Radu Surdu, director DAS Dorohoi. De altfel, Primăria Dorohoi a emis o solicitare în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la nevoia de alimente pentru sinistraţi, solicitare la care prefectul Cristian Roman a afirmat că „
Nu este normal aşa ceva, ca la un an să fie cerute alimente pentru sinistraţi”.