Numeroși pelerini și apropiați ai Mănăstirii Sihăstria s-au rugat și în acest an, împreună cu obștea monahală, pentru sufletele celor trei mai părinți care s-au nevoit aici: părintele ieroschimonah Paisie Olaru, părintele arhimandrit Cleopa Ilie și părintele arhimandrit Ioanichie Bălan. Pentru doi dintre părinții Sihăstriei, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a aprobat în această vară canonizarea lor, ca recunoaștere a vieții lor sfinte. După săvârșirea Sfintei Liturghii, clericii au oficiat slujba Parastasului la mormintele părinților, aflate în „Grădina cu sfinți”.
Slujba de sâmbătă, 7 decembrie, a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, dimpreună cu un sobor de stareți, preoți și diaconi.
Ca în fiecare an, continuând această tradiție binecuvântată închinată celor trei duhovnici de la Sihăstria, obștea monahală s-a rugat în prima zi de sâmbătă din decembrie pentru sufletele părinților Paisie, Cleopa și Ioanichie. De asemenea, în cadrul slujbei au mai fost pomeniți părintele arhimandrit Victorin Oanele, stareț al așezământului monahal, și părintele arhimandrit Vartolomeu Florea, pictor al Sihăstriei. Duhovnicii au fost pomeniți în această dimineață în biserica așezământului monahal de către PS Nichifor Botoșăneanul, alături de un sobor de preoți și diaconi. Slujba Parastasului a fost precedată de Sfânta Liturghie, la care au participat sute de credincioși din zona Neamțului, dar și din diferite colțuri ale țării.
Dimpreună cu ierarhul au mai slujit părintele arhim. Petroniu Marin, starețul Mănăstirii Pângărați și Exarh de Neamț, părintele arhim. Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru-Vodă, părintele arhim. Ciprian Grădinaru de la Paraclisul Catedralei Naționale, părintele arhim. Cleopa Străchinaru, starețul Mănăstirii Cozancea, părintele arhim. Siluan Antoci, starețul Mănăstirii „Sfânta Cruce” Brusturi, părintele profesor Vasile Păvăleanu de la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” Mănăstirea Neamț, părintele arhim. Arsenie Popa, starețul Mănăstirii Sihăstria, precum și părinții viețuitori ai așezământului monahal, potrivit doxologia.ro.
„Sfinții pe care îi proslăvim reflectă lumina Duhului Sfânt, lumina credinței, lumina adevărului, ei fiind călăuzitori pentru că gândesc cu frică de Dumnezeu”, a afirmat Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură, făcând referire la Sfinții Paisie și Cleopa:
„Părinții Paisie și Cleopa au strălucit prin această putere de a se detașa de contextul istoric și a descoperi oamenilor că Dumnezeu are un plan cu ei, cu fiecare, și că în lumea aceasta suntem chemați să facem ce ține de noi, dar în primul rând, să ne curățim pe noi înșine. Părintele Paisie și părintele Cleopa au căutat să ridice în acest neam nu zece, ci sute, mii și zeci de mii de oameni, de s-ar putea, care să fie drepți înaintea lui Dumnezeu, pentru care Domnul să lucreze în cetate, în țara aceasta și să lucreze cele ale adevărului și ale iubirii.
Au propovăduit, au spovedit și au îndrumat pe oameni să nu uite de rugăciune, să nu-și uite de sufletul lor, să nu-și uite de credința pe care-o mărturisesc și să fie cuvântul lor ce este da, da, și ce este nu, nu, că atunci, când oamenii din popor vor trăi drept credința lui Dumnezeu, atunci Domnul însuși va păzi cetatea.
Părintele Ioanichie, în 1930, avea să-i descopere, avea să le fie următor, nu doar scriindu-le viața, ci știindu-le viața, privind la ei și revenind să le urmeze, ceea ce s-a și întâmplat. Un om care cu curaj, cu statornicie și cu bărbăție își ținea cuvântul atât în biserică, cât mai ales în taina spovedaniei, curățind pe tineri, bucurându-se când aceștia aveau gând de mănăstire, bucurându-se când aceștia aveau gând de căsătorie curată, bucurându-se când aceștia lucrau cu frică și cu dragoste de Dumnezeu. De aceea îi proslăvim astăzi, de aceea ne bucurăm de proslăvirea lor întru sfinți, de canonizarea lor, pentru că vrednici sunt. Ne bucurăm că în aceste locuri mulți oameni și-au aflat pacea inimii și a gândului, ne bucurăm că Dumnezeu ne-a dăruit asemenea luminători în timpul nostru”, a mai afirmat ierarhul.
În cadrul slujbei, părintele protosinghel Meletie Muntianu a fost hirotesit întru arhimandrit, ca urmare a aprobării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ridicării Preacuvioșiei Sale la această treaptă.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele stareț Arsenie Popa a ținut un scurt cuvânt de mulțumire, evocând totodată personalitatea duhovnicilor de la Sihăstria. După slujba Parastasului, mulțimea s-a îndreptat spre cimitirul mănăstirii, cunoscut de pelerini și sub numele de „Grădina cu sfinți”, unde s-au închinat și s-au rugat la mormintele celor trei mari părinți.
Părintele arhimandrit Cleopa Ilie s-a născut în județul Botoșani, într-o familie cu zece copii. În copilărie, Constantin, care avea să devină mai târziu Cleopa, se îndeletnicește cu păstoritul oilor. În anul 1929 intră în obștea Sihăstriei, pe atunci schit, iar în 1945 este numit egumen. A fost stareț peste Mănăstirile Sihăstria și Slatina, și a viețuit în monahism 70 de ani, dintre care zece ani în pustie, ajungând la măsura părinților pustiului de odinioară. În ziua de 2 decembrie 1998 și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos. Luni s-au împlinit 26 de ani de la mutarea sa la Cer.
S-a născut în 20 iunie 1897, în satul Stroieşti, comuna Lunca, județul Botoşani. A intrat în obştea Schitului Cozancea în anul 1921, iar un an mai târziu a fost tuns în monahism ca schimonah, primind numele de Paisie. A fost hirotonit diacon în 14 octombrie 1943 şi preot în data de aprilie 1947. A fost rânduit egumen al schitului timp de un an, între 1947-1948, după care s-a retras la Mănăstirea Neamţ. Între anii 1949-1953 a vieţuit la Mănăstirea Slatina din Suceava, iar din 1954, la Mănăstirea Sihăstria. În perioada 1972-1984, Sfântul Paisie s-a ostenit la Schitul Sihla, iar la data de 18 octombrie 1990 trece la cele veșnice, la Mănăstirea Sihăstria.
Cei doi duhovnici, părinții Paisie Olaru și Cleopa Ilie, au fost canonizați în luna iulie de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, primind titulatura Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie.
Citește articol integral AICI
Un bărbat a luat taxiul de la Suceava la Iași după ce i-a fost anulat zborul: CÂT a plătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Botoșăneancă celebră ajunsă pe patul de spital în toiul nopții
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Doina Federovici, aleasă în conducerea Senatului
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
OFICIAL: Alexandru Cîmpanu a semnat cu FC Botoșani - Bine ai revenit acasă!
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile