SGR vine de la Sistemul de Garanție-Returnare, care funcționează, de mai bine de un an, pe teritoriul țării noastre. Cetățenilor li se opresc 50 de bani pe sticlă și au posibilitatea de a-și primi banii înapoi, dacă duc ambalajul la centrele speciale, amplasate în incinta supermarketurilor.
Din anul 2025, autoritățile ar urma să schimbe strategia, în așa fel încât procesul să fie eficientizat.
Cele mai recente date arată că doar 6 din 10 români au intrat în acest program de reciclare. Mai bine de 3 milioane de ambalaje au fost duse la centrele speciale, iar peste jumătate dintre ele au început deja procesul prin care vor reintra în circuit.
De anul viitor, autoritățile promit să găsească soluții care să facă procesul mai simplu și să diminueze cozile infernale. Cu siguranță vor fi luate măsuri pentru că până la finalul anului 2026, avem de reciclat până la 90% dintre ambalajele de plastic și metal. Sunt deja șapte centre mari pentru reciclare, iar din 2025, vor mai apărea două.
Pe data de 30 noiembrie 2024, România a împlinit un an de când a implementat SRG. Numărul de ambalaje reciclate, precizat anterior, ar fi putut fi mult mai mare, dacă supermarketurile și-ar respecta angajamentul față de Ministerul Mediului și clienți. Multe sunt cazurile în care aparatele de colectare nu funcționează. Cetățenii au, de la finalul lunii august, varianta de a face și plângere, spre remedierea problemei, potrivit bugetul.ro.
Clienții pot face sesizare direct la numărul 0726715142, pe WhatsApp, prin care să-i pârască pe comercianți. Dacă ești în situația în care magazinul la care te duci are mereu aparatul defect, ești invitat să suni.
„Avem un număr de telefon, Hotline cum îi mai spunem noi, unde orice cetăţean şi chiar şi magazinele au dreptul şi au posibilitatea, prin intermediul aplicaţiei WhatsApp, să ne aducă la cunoştinţă nouă, celor de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, disfuncţionalităţi ale sistemului: că un comerciant refuză să plătească garanţia, că alt comerciant are RVM-ul blocat, că poate că cei de la RetuRO întârzie să debaraseze un magazin mai mic sau mai mare”, a spus ministrul, pe Facebook, despre numărul pentru SGR.
(Foto: Inquam Photos)
Meteorologii au prelungit CODUL GALBEN de ceaţă şi polei : Vizibilitate tot mai scăzută
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Blocada de seară: Amenzi pentru drifturi și viteză, polițiștii au răscolit puțin și barurile
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Se caută doi tineri medici pentru Urgențe, candidații dau examenul la Iași
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Jandarmii botoșăneni, la ceas de bilanț: Mii de amenzi date, an cu o sumedenie de misiuni
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Panouri publicitare dezafectate din mai multe zone ale orașului
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile