În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 3:30, o patrulă auto din cadrul Poliţiei Locale Botoşani s-a deplasat la un chioşc de la intersecţia străzii Primăverii cu bulevardul George Enescu deoarece o persoană a fost surprinsă sustrăgând băuturi alcoolice din frigiderul societăţii comerciale.
Incidentul a fost susprins de camerele de supraveghere video, iar poliţistul local din cadrul dispeceratului a alertat patrula de intervenţie. Tânărul a fost prins la doar câţiva metri de locul faptei, în staţia de taxi. Acesta a fost identificat şi reţinut. Marius L. a fost condus ulterior la Poliţia Municipiului Botoşani pentru continuarea cercetărilor.
„Sistemul de supraveghere instalat în municipiul Botoşani este de un real folos în depistarea unor fapte contravenţionale şi infacţionale. Cetăţenii cu o educaţie precară şi având astfel de porniri vor fi nevoiţi să îşi reprime intenţiile, în caz contrar vor suporta rigorile legii”, a declarat
Ioan Onuţu, directorul Poliţiei Locale Botoşani.
CITEȘTE ȘI:
Nu mai mişcă nimeni în front, camerele Primăriei filmează tot – AFLĂ zonele