Valul patru a lovit crunt în județul Botoșani. Iar botoșănenii trăiesc o altă premieră neagră cauzată de virusul care ia viață după viață. Doar într-o lună au murit la Botoșani aproape 150 de oameni, situație nemaiîntâlnită pe plan local.
Decesele înregistrate la Spitalul Județean Mavromati sunt atribuite unor oameni din comune ale județului, dar și din municipiul reședință. Așa se face că, la cele două cimitire ale orașului, sunt zile în care pot fi observate cozi de... sicrie.
La începutul săptămânii trecute, la Eternitatea se aflau cinci decedați, iar la Pacea opt. Toți pregătiți pentru înhumare, ajungându-se astfel la situația în care abia se mai găsesc locuri de veci într-un municipiu în care oricum această criză există de câțiva ani. Nici groparii nu mai dovedesc să sape atâtea gropi câte sunt necesare pentru morții livrați de morga spitalului.
Săptămâna aceasta, luni, la Eternitatea erau două persoane decedate, iar la Pacea trei. Însă seria înmormântărilor continuă pentru că marți, 12 octombrie 2021, autoritățile sanitare au mai anunțat 11 decese ale unor botoșăneni din municipiu, dar și din județ.
„Numărul de decese a crescut foarte mult începând cu luna septembrie, cazurile fiind extrem de grave și ajungând la spital foarte târziu. Secția de terapie intensivă funcționează tot timpul la capacitate maximă, numărul de decese a crescut exponențial în ultima perioadă, am avut zilnic minimum 10 persoane decedate de covid. Morga de la Spitalul Județean este supraaglomerată”,
explică situația Monica Adăscăliței, directorul DSP Botoșani
Ziua critică a fost 12 octombrie, când au murit din cauza coronavirusului 11 oameni.
Spre deosebire de celelalte valuri, de această dată morții sunt plânși și îngropați de familie în mod creștinesc.
Monica Adăscăliței: „Față de valurile anterioare decedații de covid pot fi ținuți în capela bisericii fără priveghi, cu sicriul închis. Familia poate să-l țină, nu se mai duce direct la groapă de la morgă”.
De altfel și Serviciul Public pentru Administrarea Piețelor, Oborului și Cimitirelor (SPAPOC) al Primăriei Botoșani a făcut următorul anunț:
„La slujbele de înhumare oficiate în cimitirele din municipiul Botoșani, vor participa doar membrii familiei și rudele apropiate. Cei care participă sunt sfătuiți să nu mai aducă coroane de flori, care pot fi o posibilă sursă de răspândire a coronavirusului.
Sicriul persoanelor decedate confirmate cu infecție covid trebuie să fie închis și sigilat. Fiind interzisă orice acțiune de deschidere a acestuia. Înhumarea se va efectua în cel mai scurt timp posibil, cu sicriul sigilat.
În urma unei decizii adoptată de conducerea serviciului, sicriile tuturor persoanelor decedate, indiferent de cauze, vor fi închise pe toată perioada ritualurilor de înhumare”.
Criza locurilor de veci și faptul că în cimitire se muncește aproape non-stop este cunoscut și de primar. Deja au fost găsite soluții de avarii pentru rezolvarea crizei locurilor de veci.
„Așa este, vă confirm acest lucru. Dacă într-o situație normală aveam cinci înmormântări pe zi, astăzi am ajuns și la 11 înhumări în cele două cimitire pe care le avem și ne confruntăm cu o criză acută a locurilor de veci din cauza faptului că sunt pline aceste cimitire. O parte dintre aparținători au deja concesiuni, dar sunt și multe decese pentru care trebuie să găsim suprafețe disponibile pentru locurile de veci”,
Cosmin Andrei, primar
La cimitirul Eternitatea a fost amenajată în regim de urgență o parcelă pentru câteva sute de locuri de veci ca să îndeplinească nevoile actuale ale comunității, în vremuri dificile.
„Am amenajat chiar în această perioadă, în imediata vecinătate a cimitirului Eternitatea, o parcelă, pentru a face față valului de înhumări și în paralel am urgentat toate procedurile pentru extinderea cimitirului Eternitatea, astfel că în acest moment avem o licitație în desfășurare privind extinderea cimitirului pentru o suprafață pe care municipalitatea a obținut-o în urmă cu mult timp”,
Cosmin Andrei, primar
Suprafața respectivă ar urma să rezolve problema locurilor de veci pentru următorii patru – cinci ani.
De la începutul pandemiei, au murit din cauza coronavirusului 874 de botoșăneni.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Atmosferă de așteptare în sediul PSD, se așteaptă primele exit-poll-uri – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Angajat al unui local public din Botoșani AMENDAT de polițiști în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Flăcări în municipiu, un container a luat foc
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Vot în spatele gratiilor: Sute de deținuți au votat pentru viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024