FC Botoşani, revelaţia acestei ediţii a Ligii I, se confruntă cu o criză fără precedent înaintea jocului cu FCSB.
Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoşani are mari probleme înaintea meciului cu FCSB, programat duminică seară, de la ora 21:00, pe Naţional Arena.
Ambii jucători sub 21 de ani folosiţi în acest sezon, Lorand Fulop şi Olimpiu Moruţan sunt indisponibili, primul fiind accidentat, iar al doilea suspendat după eliminarea gratuită primită în meciul cu Chiajna.
În aceste condiţii, tehnicianul va fi nevoit să folosească un jucător sub 21 de ani care nu a jucat niciun minut în acest sezon, a notat Cancan.
Singurele soluţii pe care le are pentru acest meci sunt goalkeeperul Janos Brânză şi mijlocaşul defensiv Marian Târşa, ambii aduşi în această vară de la CSM Poli Iaşi.
„Ăsta este rolul meu, să caut şi să găsesc soluţii. O să găsim soluţii şi pentru meciul cu FCSB. Ar putea apărea un jucător nou în cadrul lotului, dar nu în teren. Târşa este o soluţie pentru următorul meci. Marian face parte din lotul nostru de la începutul pregătirii. Am spus că ne descurcăm cu jucătorii pe care îi avem. Am încredere în toţi jucătorii şi fiecare jucător din lotul nostru este o soluţie reală”, a declarat Costel Enache.
DESCARCĂ GRATUIT APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Ședință la Inspectoratul Școlar cu șefi din Primărie pentru STADIUL lucrărilor la școli
Gabriela Erdic
Mar 20, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 20, 2025
S-a anunțat programul etapei a treia din play-off, FC Botoșani joacă cu UTA
Oana Sava
Mar 20, 2025
Andreea Coțovanu
Mar 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile