Sute de credincioşi i-au aşteptat duminică, cu nerăbdare.
Localitatea Horodiștea din județul Botoșani, din care face parte și satul Crăiniceni, locul de naștere al Sfântului Ioan Iacob, s-a bucurat duminică de prezența a doi mitropoliți ai Bisericii Ortodoxe Române. Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, și Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Mitropoliei Europei Centrale și de Nord, au săvârșit slujba de sfințire a Schitului de maici „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț”, care va funcționa sub oblăduirea Mănăstirii Vorona.
Lucrările de reparare și înnoire a întregului ansamblu al schitului au început pe data de 17 iunie 2018, sub atenta supraveghere a părintelui arhimandrit Teodosie Pleșca, starețul Mănăstirii Zosin și povățuitorul duhovnicesc al noii obști monahale, potrivit Doxologia. Slujba de târnosire a fost urmată de slujba Sfintei Liturghii arhierești, iar la final cei doi ierarhi au sfințit troița de la intrarea în așezământul monahal.
Scandal într-o comună din județ: Autoritățile locale, acuzate de împușcarea unor animale
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
Plata pensiilor în februarie 2025: Detalii importante pentru pensionari
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
S-a deschis cea mai mare cafenea drive-thru din Botoșani: Gustul care te pune în mișcare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile