La Biserica ”Sfântul Ilie” din municipiu, sute de credincioși au participat la Sfânta Liturghie și la sfințirea apei celei mari, săvârșită de către părintele protopop Lucian Leonte dar și de fiul său Gabriel Leonte, în curtea Bisericii.
Au îndurat temperaturile scăzute botoșăneni de toate vârstele. Credincioșii pregătiți cu căni de sticlă cu fire de busuioc, pet-uri și găleți, au stat la rând pentru a le umple cu agheasmă.
Și în acest an a fost adusă gheaţă de la Lacul Roşu din care s-a făcut un altar şi o cruce pe care a fost pusă icoana cu Botezul Domnului.
„Vă îndemn să păstraţi la loc curat Sfânta Agheasmă să o folosiţi cu post, cu rugăciune. Să dea Dumnezeu ca Sfânta Agheasmă să vă pătrundă în suflete, să vă bucure, să vă binecuvânteze, să vă întărească să vă ajute pe dvs şi pe toţi membrii familiei dvs”,
Lucian Leonte, părinte protopop.
Credincioșii au cântat „În Iordan, Botezându-te, Tu, Doamne… ”, strigând, apoi, “Kyra Leisa”, formulă liturgică specifică Bobotezei, care se traduce “Doamne miluiește!”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024