S-a săvârșit slujba de pomenire pentru eroii neamului, pentru ctitori, pentru eroii din localitate și pentru toți cei dragi adormiți întru Domnul.
Duminică, 20 februarie 2022, părintele protopop Petru Fercal a organizat o slujbă misionară la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Corni, Protopopiatul Botoșani, unde, din anul 2007, slujește părintele Pânzaru Gheorghiță.
Duminică după-amiază, părintele protoiereu, împreună cu grupul misionar de la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, au participat la Paraclisul Maicii Domnului, care s-a săvârșit în biserica parohială.
Părintele protopop a ținut un cuvânt de învățătură, în care a subliniat cât de importantă este iubirea milostivă a Tatălui Ceresc față de fiecare om în parte:
„Ușor poate aluneca omul spre păcat, dar greu se ridică. Însă ne îndeamnă Mântuitorul și ne spune «De câte ori vei cădea, scoală-te și te vei mântui». Deci mila lui Dumnezeu, așa cum am văzut și astăzi în Sfânta Evanghelie, este fără de margini. Dacă logica umană nu acceptă o anume realitate, pe care Dumnezeu o acceptă, aceasta se datorează faptului că suntem slabi în iubire. Iată, Tatăl din Evanghelia de astăzi l-a primit pe fiul risipitor cu dragoste, dându-i cinstea cea dintâi. Nu s-a putut împăca fiul cel mai mare cu această logică, cu această gândire și s-a supărat, încât nu mai voia să intre în casă. Tatăl îl ajută, îl lămurește, în așa fel încât să nu-și piardă sufletul, lăsându-se în grija lui Dumnezeu. De aceea ne spune Apostolul Pavel în Epistola I către Corinteni: «Ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate spre slava lui Dumnezeu să le săvârșiți». Și mai spune Mântuitorul: «Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Fără Mine nu puteți face nimic». Deci, dacă vrem desăvârșire, împreună cu Hristos, dar și împreună cu noi, cu semenii noștri, pentru că așa zicem noi la ectenie «Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm». Deci nu există mântuire în particular, de unul singur, ci «Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină», iar adevărul este Hristos”.
Părintele paroh a mulțumit părintelui protoiereu și tuturor creștinilor prezenți la slujbă, și a scos în evidență cât de important este faptul când se întâlnesc credincioșii din mai multe parohii, ca împreună să se roage, apoi să-și împărtășească impresiile, să discute în timpul agapei frățești și să descopere frumusețea acestor momente, care amintesc de comuniunea primilor creștini.
Totodată, s-a săvârșit slujba de pomenire pentru eroii neamului, pentru ctitori, pentru eroii din localitate și pentru toți cei dragi adormiți întru Domnul. La final, toți cei prezenți la slujbă au fost invitați la o agapă frățească pregătită de cele două parohii, timp în care Corul misionar a prezentat un buchet de cântări patriotice.
Denumirea localității vine de la arbustul corn – predominant printre esenţele ce alcătuiau pădurea de pe actualul teritoriu al satului. Înfiinţat într-o poiană din pădurea de corn, extinderea satului s-a făcut prin defrişare. Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Corni este o parohie tânără, care a luat fiinţă în anul 2006, desprinzându-se din Parohia „Duminica Tuturor Sfinţilor” din aceeaşi localitate, potrivit Doxologia.ro.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Cutremur în ziua votului: Sfaturile pompierilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024