Plecarea la Domnul, la șase luni distanță, a doi frați teologi, a provocat o imensă durere nu doar în rândul familiilor, ci și în rândul enoriașilor, al credincioșilor, în lumea Bisericii.
Marți, în a treia zi de Paști, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur la Mănăstirea Sângeap-Basaraba, în județul Iași.
La final, ierarhul a oficiat slujba parastasului pentru Corneliu Muha, botoșăneanul care a sprijinit educația religioasă prin tipărirea și promovarea manualelor și auxiliarelor de religie ortodoxă.
Apropiații și prietenii familiei Muha s-au rugat astfel, în a treia zi de Paști, pentru sufletul celui care a sprijinit misiunea Bisericii prin activitatea sa editorială consistentă.
Părintele Corneliu Muha s-a născut pe 21 septembrie 1963, în municipiul Botoșani. A absolvit Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași și a activat, pentru o scurtă perioadă, ca profesor de religie.
A îndeplinit, din anul 2013 până în luna iunie a anului 2015, funcția de consilier economic în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, dar și postul de consilier al Sectorului conferințe și protocol.
Din dorința de a da o formă palpabilă tuturor cunoștințelor, atitudinilor și valorilor consonante cu duhul Bisericii pe care le-a acumulat în timpul activității didactice, Corneliu Muha a înființat în anul 2000, la Iași, alături de soția sa, Editura „Sfântul Mina”. A coordonat atent activitatea acesteia, sprijinind astfel misiunea Bisericii prin activitatea editorială consistentă și prin promovarea unei educații religioase complete și de calitate pentru copii și tineri, scrie doxologia.ro.
Corneliu Muha a trecut la cele veșnice pe 18 aprilie 2021, fiind înmormântat în Cimitirul „Buna Vestire” din Iași.
Corneliu Muha era fratele mai mare al preotului Constantin Muha, plecat de asemenea la cele veșnice, la doar 52 de ani (pe 15 octombrie 2020), în urma unor complicații survenite după infecția cu noul virus.
Dacă preotul Constantin Muha era de mulți ani directorul Seminarului Teologic din Dorohoi, de o vreme chiar și inspector școlar, Corneliu Muha și-a dedicat ultimii ani ai vieții susținerii educației religioase, în cadrul editurii pe care o coordona, fiind tipărite manuale de religie, auxiliare și planșe, care erau distribuite în școlile din întreaga țară. Datorită acestui fapt, era cunoscut drept ”părintele manualelor de religie”.
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024
Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două incendii NOAPTEA TRECUTĂ la Botoșani: S-a intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
COD GALBEN la Botoșani: Meteorologii avertizează asupra rafalelor puternice de vânt
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Accident grav în puterea nopții, doi tineri s-au izbit cu mașina într-un stâlp - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024