Alături de alţi 7 inşi, fostul director falsifica acte de proprietate pentru suprafeţe cumpărate pe sume modice de la bătrâni, apoi le schimba amplasamentul.
Fostul director general al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Iaşi, Orest Oanea, ulterior administrator al unei firme din Suceava, a fost ridicat de poliţişti şi încarcerat în Penitenciarul Botoşani. Faţă de el, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis mandatul de executare a pedepsei de 7 ani de închisoare pentru săvârşirea unor fapte de corupţie. Este vorba despre un amplu dosar, cu un prejudiciu de peste 400.000 de euro, instrumentat de procurorii DNA Iaşi, dosar cu 8 inculpaţi.
Şmenuri funciare la Dumeşti
Conform procurorilor, cei opt sau rudele lor au obţinut în mod ilegal terenuri situate în comuna ieşeană Dumeşti. Procurorii spun că Mihai Sabaiduc, primar al comunei Dumeşti şi preşedinte al Comisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar, Constantin Butnariu, consilier superior I în cadrul Primăriei Dumeşti şi membru al Comisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar, Gheorghiu Constantin, secretar al comunei Dumeşti şi secretar al Comisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar, Constantin Dorneanu, consilier superior în cadrul aceleiaşi primării, şi Radu Guzu, şef al Postului de Poliţie Dumeşti, au pus în aplicare un mecanism prin care ei sau rudele lor au dobândit în mod ilegal mai multe terenuri situate pe raza administrativ teritorială a comunei Dumeşti, judeţul Iaşi, în apropierea Drumului European 58 (Halmeu- Iaşi- Sculeni) în scopul vânzării investitorilor în schimbul unor importante sume de bani.
Fostul şef al OCPI Iaşi a fost cooptat şi el în reţea, având un rol esenţial. De asemenea, din reţeaua mafiei terenurilor făceau parte un notar – Lidia Vieru (care s-a sinucis ulterior) şi Elena Matei – secretara notarului.
Cum funcţiona reţeaua mafiei terenurilor
Cei acuzaţi cumpărau la preţuri modice terenuri aparţinând unor persoane în vârstă pentru ca ulterior să fie schimbate scriptic amplasamentele.
„Se încheiau ulterior contracte de vânzare-cumpărare în care erau consemnate aceleaşi suprafeţe însă cu amplasamente în zona cu potenţial imobiliar”, au spus anchetatorii.
După ce Constantin Butnariu, Gheorghiu Constantin, Constantin Dorneanu, Radu Guzu şi Mihai Sabaiduc intrau în posesia titlurilor de proprietate ale vânzătorilor sub pretextul realizării formalităţilor de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare şi după ce identificau terenuri cu suprafeţe similare în apropierea Drumului European 58, Orest Oanea, în calitatea sa de director general al OCPI Iaşi modifica titlurile originale şi adăuga datele de identificare ale terenurilor vizate.
Acest lucru se realiza pe baza unei documentaţii întocmite în fals de Constantin Butnariu, Constantin Gheorghiu şi Mihai Sabaiduc. Pentru a crea aparenţa de legalitate a acestor modificării, ei redactau în fals, în numele vânzătorilor, cereri către Comisia locală de fond funciar Dumeşti, având ca obiect schimbarea amplasamentelor terenurilor. Condamnaţii în acest dosar ar trebui să plătească şi despăgubiri în valoare de 700.000 de euro. Decizia este definitivă. (Sursa: Ziarul Evenimentul)
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024