Două au fost motivele pentru care Smiley nu a mai fost contractat de Primăria Botoșani pentru a cânta la Summer Fest 2015. Primul ține de programul artistului.
Andrei Tiberiu Maria, cum îi spune în buletin, a început deja înregistările pentru noul sezon din ”Românii au talent” și are programul foarte încărcat, iar singura zi în care putea fi prezent la Botoșani era joi. Concertele de la Summer Fest 2015 încep de vineri, însă nici nu s-a mai încercat găsirea unei soluții de compromis în momentul în care impresarul a anunțat suma solicitată: nici mai mult, nici mai puțin de 7.500 de euro. Iar în acești bani nu intră TVA-ul și nici costurile cu transportul, cazarea, masa, astfel încât cumulat se ajungea la circa 10.000 de euro, condiții în care varianta aducerii la Botoșani a fostului solist vocal de la Simplu a picat. 155.000 de lei este bugetul din acest an al Festivalului Verii, ceea ce ar fi însemnat că doar pentru Smiley ar fi trebuit să se cheltuiască aproximaiv 30% din totalul bugetului alocat Summer Fest. (S.B.)
Avocat din Botoșani plătit cu peste 90.000 de euro de Consiliul Județean Suceava
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
RAZII astăzi în jurul școlilor: Elevi duși cu Poliția la ore, mașini verificate și amenzi date
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Sfaturi să joci responsabil la păcănele online
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile