Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPP) a cerut Ministrului Justiției sprijin pentru exceptarea Poliției Penitenciare de la măsurile de austeritate care prevăd radierea posturilor vacante și eliminarea funcțiilor de șef birou și echivalente (șef secție și șef tură).
Proiectul de ordonanță de urgență care circulă în spațiul public nu este încă asumat de Guvern și nu a intrat în etapa de dialog și transparență decizională ci reprezintă mai degrabă o testare a reacțiilor în plan social, în funcție de care proiectul neasumat trece prin diferite modificări, transmit reprezentanții SNPP.
În ultima variantă lăsată la aer (v.13.08.2023) toate instituțiile publice inclusiv Poliția Penitenciară și Poliția Română trebuie să radieze cel puțin 30% din posturile vacante adică 1000 de posturi în cazul sistemului nostru. Totodată ar trebui eliminate din nomenclator, statele de funcții și organigrame, atât funcțiile cât și structurile de șef birou și echivalente (peste 500 de astfel de funcții în Poliția penitenciară și peste 5000 în Poliția Română). În aceeași ultimă variantă emanată de la vârful unei coaliții de guvernare conduse de un lider politic social democrat care în mod surprinzător (sau mai degrabă calculat electoral) se arată mai haotic și distructiv chiar și decât liberalul Cîțu de tristă amintire, se creează o exceptare de la radierea de posturi doar pentru Ministerul Apărării Naționale. Reamintim că măsura eliminării birourilor nu produce efect în instituțiile militare cărora nu li se aplică Codul administrațiv.
Prin urmare, până la acest moment, promisiunea de sprijin făcută de Ministrul Justiției Alina Gorghiu nu s-a materializat oficial în ajustări ale proiectului care deja a indus o iritare enormă în toate instituțiile publice. SNPP a solicitat din nou în scris Ministrului Justiției intervenție pentru exceptare, în caz contrar urmând să fie afectată grav funcționarea Poliției Penitenciare atât prin efectul măsurilor absurde de austeritate cât și prin acțiunile de protest care vor fi declanșate. Totodată SNPP a solicitat convocarea Comisiei mixte privind Poliția Penitenciară constituite la nivel MJ, având ca prioritate de dezbatere exact acest subiect.
Vineri, Președintele SNPP Filiala Tichilești, Enache Marcel, cu ocazia vizitei făcute de doamna Alina Gorghiu în Centrul Educativ Tichilești, a informat cu privire la tensiunile din rândul personalului la aflarea intențiilor Guvernului de a radia posturi vacante si funcții de conducere și a exprimat așteptările noastre privind sprijinul din partea MJ. Ministrul Justiției a spus că problema este discutată și rezolvată și că vom fi exceptați. Mesajul este liniștitor dar ar fi și mai bine dacă am vedea promisiunea materializată în scris. Până atunci, începem să ne organizăm sindical pentru blocarea activității la finalul lunii august, în cazul în care Guvernul își menține decizia de a tăia posturi din Poliția Penitenciară.
Presiunile devin de nesuportat. Putem demonstra cu cifre exacte faptul că resursele umane existente sunt la 60% din necesar (în următorul articol). Muncim cu ceva mai mult de jumătate din forțele necesare și reușim să menținem sigur un sistem care în realitate se zbate sa trăiască. Dacă pe acest fond greșim, nu suntem iertați. Dacă reușim să facem chiar mai mult, nu suntem recompensați. Pensiile militare sunt pe cale de desființare, iar noua salarizare anunțată de Guvern vine cu tăieri de sporuri și alte ajustări negative. Acum trebuie să acceptăm și perspectiva unor tăieri de posturi. Este prea mult! Gata, ajunge, opriți-vă! Înțelegem baletul electoral pentru anul de grație 2024, dar refuzăm să mai fim carne de tun și pagube colaterale!
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024
Femeie prinsă de polițiști în timp ce dirija traficul în intersecție
Oana Sava
Nov 22, 2024