Prima Duminică după Rusalii, închinată Tuturor Sfinţilor, este prilej de bucurie şi înălţare duhovnicească la Penitenciarul Botoşani. În această zi se cinstesc ocrotitorii şi ctitorii Capelei din incinta unităţii de deţinere, Soborul tuturor sfinţilor fiind hramul principal al acestei biserici.
Evenimentul va reuni un sobor de preoţi din municipiul Botoşani, alături de personalul unităţii penitenciare şi persoane private de libertate custodiate.
Programul activităţilor va începe sâmbătă, 6 iunie 2015, la ora 17.30 cu slujba de Vecernie săvârşită de către soborul de preoţi, apoi va continua în ziua de duminică, cu săvârșirea Sfintei Liturghii între orele 9.00 – 12.00.
”Reamintim faptul că acest moment este unul al porților deschise la Capela Penitenciarului, astfel încât, cei care vor dori să participe la acest eveniment o pot face în baza actului de identitate, după programul mai sus menționat. Nu este permis accesul cu telefoane mobile sau orice mijloace și terminale media”, se arată în comunicatul de presă trimis redacției.
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O tânără a născut acasă un băiețel, cu câteva ore înainte a fost la Maternitatea Botoșani
Oana Sava
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024