Magistraţii din cadrul Curţii Constituţionale a României au invalidat referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu şi care s-a derulat în data de 29 iulie 2012. În consecinţă preşedintele ales revine la Cotroceni, iar vistieria statului rămâne cu o gaură uriaşă de zeci de milioane de euro pentru un referendum fără ecou.
La nivel naţional suma totală alocată pentru desfăşurarea procesului electoral a fost de 21 de milioane de euro sau 95 de milioane de lei noi, banii fiind împărţiţi în cele 41 de judeţe ale ţării. Ceea ce înseamnă că Botoşaniului i-ar fi revenit teoretic în jur de 2,3 milioane de lei noi. În final, conform rapoartelor Prefecturii Botoșani, s-a cheltuit aproape un milion de lei. Efortul financiar a fost însă în van după ce magistraţii CCR au decis marţi invalidarea referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu după aproape trei ore de dezbateri cu şase voturi pentru şi trei împotriva invalidării. Traian Băsescu îşi va relua astfel prerogativele de preşedinte al României, urmând a reveni la Cotroceni.
CITEȘTE ȘI:
Referendum de aproape 10 miliarde de lei vechi – TABEL pe ce s-au dus banii