Creşterea Prutului a determinat autorităţile să treacă la evacuări de oameni şi animale. Cotele râului sunt într-o continuă urcare, dar nu cu aceeaşi rapiditate înregistrată la primele ore ale acestei dimineţi. Potrivit măsurătorilor efectuate de lucrătorii Sistemului de Gospodărire a Apelor, la ora 10.00, în punctul pluviometric Oroftiana, la intrarea Prutului în ţară, cota de inundaţie (470 cm) a fost depăşită cu 132 cm. Faţă de ora 9.00 creşterea a fost de 12 cm. Astfel, au început să fie inundate porţiuni joase din lunca Prutului, dar încă nu există riscul ca gospodăriile cetăţenilor să fie afectate. Până la cota de pericol (650 cm) mai sunt doar 48 de cm.
Cele două echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" aflate în zonă, ajutate de membrii Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă din Suharău, Hudeşti, Darabani, Păltiniş şi Rădăuţi Prut au finalizat operaţiunea de scoatere din lunca Prutului a utilajelor din balastiere. La această oră se acţionează pentru evacuarea a patru stâni, cu 1.000 de oi şi 22 de persoane, din zonele inundabile de pe raza localităţii Baranca, comuna Hudeşti.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024