Caz şocant în Botoşani. Un bebeluş a ajuns la spital în stare critică, adus de ambulanţă, după ce medicul de familie din Manoleasa a sunat la 112.
Bebelușul de numai 3 luni cântărea cu 300 de grame mai puțin decât la naștere, când a avut 3.600 grame. La această vârstă, nou-născutul ar fi trebuit să cântărească între 5 și 6 kilograme. Băiețelul a fost transportat mai întâi la Secția Săveni a Spitalului Județean, însă, când cadrele medicale au constatat gravitatea cazului, s-a decis trasferul la Secția Pediatrie.
Înfometat şi cu suspiciune de pneumonie
Micuţul mirosea îngrozitor, medicii presupunând că nu a fost spălat niciodată de la naştere.
"Pacientul era instabil. Era malnutrit, deshidratat şi cu suspiciune de pneumonie", a declarat medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Botoşani, potrivit Observator
Acesta este al doilea caz de neglijenţă în îngrijirea unui bebeluş, în Botoşani, în ultima lună. n primul caz, nou-născutul, de numai 3 săptămâni, a decedat.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Joia Patimilor la Penitenciarul Botoșani: Zeci de deținuți prezenți la slujbă
Diana Arici
May 03, 2024
Pompierii botoșăneni, sfaturi înainte de Paști pentru prevenirea incendiilor
Diana Arici
May 03, 2024
Unul dintre cei mai mari duhovnici de la Botoșani, propus pentru canonizare în 2025
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Atenție la mesajele primite de Paște: Soluții pentru combaterea „felicitărilor capcană”
Diana Arici
May 03, 2024
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024