O oribilă crimă petrecută la Botoşani, în noaptea dintre ani, a ieşit la iveală.
Un bărbat în vârstă de 33 de ani din judeţul Botoşani a fost arestat preventiv, duminică, după ce a comis o crimă în noaptea de Revelion, a declarat, luni, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia.
Magistraţii Tribunalului Botoşani au emis un mandat de arestare preventivă pe numele lui Costel Avătămăniţei, sub acuzaţia de omor, ca urmare a faptului că, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, acesta a lovit cu un obiect metalic în cap un bărbat de 56 de ani, din satul Stroieşti- comuna Frumuşica, în casa căruia locuia în gazdă.
Crima a avut loc pe fondul unui conflict spontan, ucigaşul părăsind locuind locuinţa la scurt timp după săvârşirea faptei.
"Victima locuia de la începutul lunii noiembrie cu autorul, în sensul că victima îl găzduia pe autor, acesta având diferite ocupaţii sezoniere, iar în noaptea de Revelion, conform declaraţiilor unor martori şi ale autorului, pe fondul unui conflict spontan, autorul a luat un obiect metalic şi a lovit victima în zona capului de mai multe ori până ce aceasta a căzut şi a lăsat-o decedată în holul locuinţei", a afirmat pentru Agerpress Valeriu Chihaia.
Bărbatul decedat a fost descoperit, după câteva zile, de un vecin, care a alertat Poliţia. Autorul a fost identificat într-o altă locuinţă de pe raza comunei, la o familie la care mai lucrase cu ziua. Reţinut de poliţişti, ucigaşul şi-a recunoscut fapta.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu sprijină producătorii locali din Ștefănești
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Fost jucător de la FC Botoșani, anchetat de Poliție pentru agresiune: REACȚIA soției
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024