Înmormântarea va avea loc luni, 6 decembrie 2021.
Dorohoianul Sergiu Rădăcină s-a stins din viață. În 2013 a făcut parte și din conducerea Organizaţiei Pensionarilor Social-Democraţi Botoşani fiind ales vicepreședinte.
În aceste momente grele pricinuite de trecerea în neființă a colegului nostru SERGIU RĂDĂCINĂ, apreciem încă o dată pe cel care a fost un Om și Coleg emblematic, un caracter deosebit. Ne exprimăm profundul regret pentru pierderea suferită și transmitem sincere condoleanțe întregii familii. Fie ca Bunul Dumnezeu să îl odihnească în pace și să-i așeze sufletul în rândul celor drepți.
Organizația PSD a Municipiului Dorohoi
Trupul neînsuflețit va fi depus la Capela Catedralei Dorohoi. Familia a precizat pentru publicația Dorohoi News că înmormântarea va avea loc la Cimitirul Eternitatea Dorohoi luni, 6 decembrie 2021, ora 12:30.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
În alte județe părinții sunt amendați de Poliție pentru absențele copiilor – SITUAȚIA la Botoșani
Gabriela Erdic
Mar 09, 2025
Un botoșănean deghizat în medic SMURD a luat casele din Maramureș la rând
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Localitatea din Botoșani cu gară și șine dar unde trenul nu a ajuns niciodată
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Fără precedent: Peste 250 de oameni s-au trezit cu buletinele eliberate la Botoșani, anulate
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Gabriela Erdic
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile