Nu mai puţin de trei persoane au fost depistate de poliţiştii botoşăneni la volan după ce în prealabil consumaseră băuturi alcoolice. Ceea ce este şi mai grav este faptul că, cei trei sunt trecuţi de pragul de 40 de ani iar inconştienţa lor nu poate fi pusă pe seama tinereţii sau a lipsei de maturitate.
Astfel, primul dintre ei a fost depistat în ziua de 3 februarie a anului în curs, în jurul orei 15:00 pe DN 29 în comuna Ungureni.
R. Vasile de 48 de ani a fost identificat la volanul unui autovehicul marca Opel Astra. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior în seara de 5 februarie în jurul orei 19.20, pe strada Bucovina din municipiul Botoşani a fost oprit pentru control autoturismul marca Opel condus de
P. Ioan de 42 ani, din comuna Curteşti, judeţul Botoşani. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în aceeaşi seară, în jurul orei 19.50, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier l-a depistat pe strada 1 Decembrie din municipiul Dorohoi, pe
G. Stelian de 42 ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia Logan. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Celor trei conducători auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Aceştia sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de
conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, cauzele urmând a fi soluţionate procedural.