Încă un accident a avut loc în apropierea Stadionului Municipal, de această dată luni după-amiază, iar actori principali au fost o şoferiţă din Constanţa şi un conducător auto din Suceava.
Evenimentul rutier s-a produs în timp ce ambele autovehicule veneau spre centrul oraşului. Două femei se aflau într-o Dacia Logan, iar cea de la volan a oprit la o trecere de pietoni pentru a aştepta un copil de 10 ani să traverseze strada. Manevra sa a fost însă prea târziu observată de un microbuz Volkswagen care a lovit maşina din faţă. Impactul a fost atât de puternic încât Loganul a fost aruncat direct în băiatul care se afla pe zebră.
Tatăl acestuia a ajuns în scurt timp la locul accidentului, şocat de cele întâmplate, luându-şi copilul şi transportându-l la spital.
Tot acolo au ajuns şi cele două femei, din care conducătoarea auto era însărcinată.
Băiatul n-ar fi suferit totuşi răni grave.
Locul accidentului este plin de bucăţi de sticlă rezultate din luneta spartă a Loganului, iar circulaţia între E.ON şi stadion este întreruptă.
Şoferii nu erau băuţi.
DESCARCĂ GRATUIT APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Se oprește apa pe mai multe străzi din municipiu din cauza unei avarii.
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Vrei o carieră militară? Locurile disponibile în colegiile naționale
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
ACUM: Botoșani în marea familie Schengen, ce înseamnă asta pentru botoșăneni – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Botoșănean reținut de polițiști după un furt din curtea unei femei
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Magazin din Botoșani ÎNCHIS de polițiști, patronul amendat cu 15.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile