Activități menite să promoveze semnificația sărbătorilor de iarnă
Sărbătorile de iarnă reprezintă o perioadă de mare încărcătură afectivă, Crăciunul fiind o sărbătoare a bucuriei şi veseliei, marcată prin emoţia naşterii Domnului Iisus Hristos. În această perioadă membrii
Serviciului Educaţie şi Asistenţă Psihosocială au pregătit o serie de activităţi reunite sugestiv în ”Proiectul de Crăciun”, menite să promoveze semnificaţia şi spiritul sărbătorilor de iarnă, valorile, tradiţiile creştine şi obiceiurile de iarnă.
În acest context, alături de activitățile cu tradiție în această perioadă a anului, membrii Serviciului Asistență Psihosocială au organizat vineri, 19 decembrie, întâlniri între zece deținuți și copiii acestora pentru care a fost instituită măsura de plasament familial/ rezidenţial, în scopul menținerii legăturii cu familia şi mediul de suport. Glasuri de copii au răsunat în unitatea penitenciară și în zilele următoare, la capela ”Duminica tuturor sfinților”, care, prin frumoasele colinde interpretate, au adus o rază de lumină și bucurie în sufletele deținuților din Penitenciarul Botoșani.
60 de deținuți au ascultat-o pe Sofia Vicoveanca
Cu aceeași bucurie în suflet,
Sofia Vicoveanca a prezentat un frumos program de colinde și cântece tradiționale la care au avut acces 60 de deținuți. Fiind primit cu mare apreciere, programul a fost transmis și prin studioul tv cu circuit închis spre a putea fi vizionat de toți deținuții aflați în custodia penitenciarului.
În perioada premărgătoare Sărbătorii Nasterii Domnului, preotul unității, cu sprijinul preoților din cadrul
Protopopiatului Botoșani, oficiază serviciile religioase specifice acestei perioade, urmând ca, în zilele de Crăciun, persoanele condamnate să participe la Sfânta Liturghie. Organizarea acestor activităţi au ca scop aducerea în rândul persoanelor condamnate a sentimentului de bucurie şi a atmosferei calde pe care le creează colindele şi tradiţiile de sărbători.
”
Mulţumim, pe această cale, tuturor reprezentanţilor bisericilor şi confesiunilor religioase, reprezentanţilor societăţii civile care au fost alături de Penitenciarul Botoșani şi persoanele condamnate pe tot parcursul anului”, se arată în comunicatul de presă trimis de conducerea
Penitenciarului Botoșani.
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Spectacol caritabil ”Hristos se naște, Salvați-L” pentru construirea unui centru social