O serie de botoșăneni care locuiesc în cea mai scumpă zonă a orașului, cel puțin din punctul de vedere al prețurilor la imobiliare, au avut o solicitare către Primărie.
Este vorba despre cetățenii care locuiesc în blocurile din zona Casei Cărții și a căror copii sunt nevoiți să se joacă printre mașini sau eventual printre tarabele din Piața Centrală.
Cum în parcarea din plan secund există un spațiu verde, oamenii au cerut ca acolo să fie amenajat un loc de joacă pentru copii.
„Având în vedere că în parcarea de la piața mare e mereu aglomerat de mașini, copiii nu au unde se juca. Chiar nu se poate dota singurul spațiu verde din cartier cu câteva băncuțe, câteva leagăne și un tobogan? Bineînțeles, după ce se tunde iarba”,
este solicitarea făcută la Primărie
Cererea a fost înregistrată deja și urmează să fie analizată din punctul de vedere al condițiilor de mediu, de urbanism dar și cu privire la proprietarul respectivului teren.
”Analizăm toate propunerile, dacă nu s-a făcut încă va ajunge la colegul meu care va analiza dacă există o investiție mai serioasă. De asemenea, printr-un Plan Urbanistic de Detaliu va fi supus aprobării în Consiliul Local. Fiind o lucrare de investiții, obiectiv nou, consilierii vor avea un cuvânt de spus, dacă documentația va fi promovată”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Cei care se ocupă de amenajarea noilor locuri de joacă sunt angajații de la Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA).
”Aștept să primim ordin scris de la Primărie și îl executăm. Deocamdată nu sunt luate obiecte de joacă, știu că se intenționează ca anul acesta să se mai achiziționeze niște obiecte de joacă pentru persoane de handicap. Anul trecut s-au luat vreo patru, cinci mini-complexuri de joacă prin cartiere”
Eugen Țurcanu, director DSPSA
În urmă cu trei ani de zile, Primăria a achiziționat mese de șah pentru oraș, obiecte ce au fost montate de DSPSA.
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024