Conducerea organizației județene a PSD Botoșani, parlamentarii, primarii, consilierii județeni și locali din județ s-au mobilizat pentru a sări în ajutorul cetățenilor ucraineni care fug din fața războiului declanșat de ambițiile teritoriale ale lui Vladimir Putin.
În ultimele două zile, la sediul PSD Botoșani s-au adunat produse alimentare, apă și produse de igienă. Tineretul social-democrat botoșănean a mers în Vama Siret să distribuie pachetele făcute de către colegele din organizația de femei.
Și primarii social-democrați din județ s-au alăturat demersului umanitar. La Bucecea, Vârfu Câmpului, Mihăileni, Dersca, Lozna, Șendriceni, Hilișeu-Horia și Hudești, primarii au pregătit și pun la dispoziția cetățenilor ucraineni spații de cazare în centre sociale, cămine culturale, biserici și locuințe private. La cerere, aceștia vor primi asistență juridică și sprijin logistic în relația cu instituțiile statului român. De asemenea, acolo unde situația o va impune, cetățenii ucraineni vor fi ajutați să-și procure medicamentele de care au nevoie.
O delegație a PSD Botoșani, condusă de președintele Doina Federovici, a mers în cursul zilei de astăzi în localitățile unde s-au făcut pregătiri pentru a primi cetățeni ucraineni care fug din fața războiului.
Organizația județeană PSD va continua să achiziționeze alimente și produse de igienă pentru a putea oferi imediat sprijinul de care va fi nevoie în cazul în care criza umanitară generată de războiul din Ucraina se va prelungi, iar numărul vecinilor noștri care își vor părăsi țara va continua să crească.
- Comunicat PSD Botoșani
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Avertisment pentru primari sau șefi de instituții să-și scoată toate salariile la vedere
Gabriela Erdic
Mar 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Aproape 600 de botoșăneni și-au găsit loc de muncă în ultimele două luni prin AJOFM
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Se caută director economic la Consiliul Județean Botoșani: LISTA locurilor de muncă
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile