Șeful educației botoșănene a lansat un apel pentru demararea unei campanii de strângere de fonduri menită să ajute familia profesorului Luigi Ionescu.
Predă la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi și traversează momente dificile din cauza unor probleme de sănătate care i-au pus viața în pericol.
Inspectorul școlar general, Bogdan Suruciuc, a transmis că a fost strânsă suma de aproape 80.000 de lei.
Iată mesajul:
„Sunt copleșit și de-a dreptul emoționat de mobilizarea excepțională de care au dat dovadă colegii mei, inspectori școlari, directori, cadre didactice sau personal auxiliar din unitățile de învățământ din județul Botoșani.
S-a reușit strângerea unei sume de aproape 80.000 de lei în cadrul campaniei care-i este destinată profesorului Luigi Ionescu, de la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi. Dl profesor a suferit un infarct și un accident vascular cerebral, iar costurile pentru recuperarea medicală au depășit de mult timp posibilitățile materiale ale familiei.
Mă înclin în fața tuturor celor care au donat din puținul lor, pentru că iată împreună am reușit să facem ceva care să conteze și să aducem bucurie în preajma Crăciunului pentru profesorul Luigi Ionescu, soția și fiicele sale.
Am dat dovadă de o solidaritate extraordinară în fața unor persoane care suferă și sperăm că în curând, îl vom revedea printre elevi pe colegul nostru”.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024