Şedinţele se ţin lanţ la Spitalul Judeţean Mavromati şi asta din cauză că unitatea se află într-o situaţie financiară delicată şi subfinanţată de Casa de Asigurări de Sănătate. Vineri dimineaţă, managerul Viorel Iliuţă a participat la o întâlnire cu medicii şefi de secţii la care le-a prezentat soluţiile ce vor fi implementate la nivelul spitalului dar si a secţiilor aflate în subordine.
Planul ar viza două elemente importante care ar putea ajuta la redresarea din punct de vedere financiar al unităţii medicale, respectiv o parte va consta în realizarea veniturilor suplimentare iar cea de a doua la măsuri de economie.
„Astăzi la ora 9:00 am participat la şedinţa de deschidere a evaluării în vederea acreditării a laboratorului de analize medicale a spitalului. În situaţia în care laboratorul de analize medicale va fi acreditat atunci ne vom găsi în situaţia fericită de a încheia contracte de servicii paraclinice cu Casa de Asigurări de Sănătate, deci de a obţine venituri suplimentare”, a declarat
Viorel Iliuţă, directorul unităţii medicale. De asemenea, conducerea a mai precizat că la nivelul tuturor secţiilor vor fi stabilite seturi de analize specifice iar, la cererea pacientului sau a medicului curant în laborator se poate efectua contracost şi alte analize medicale.
CITEŞTE:
CJ dă 300.000 de lei pentru spital, managerul decide cum îi împarte