Social-democraţii botoşăneni au făcut publice miercuri rezultatele unui sondaj efectuat în perioada 13-15 iulie. Aceastea arată o accentuare a antipatiei pe care preşedintele suspendat al României o are în judeţ şi care s-a resimţit şi la alegerile prezidenţiale din 2009. Datele prezentate relevă însă o diferenţă considerabilă între cel care este văzut ca principal responsabil pentru situaţia actuală din ţară, unde Traian Băsescu nu face pragul de 50% şi cei care îi vor demiterea, peste 80%. Redăm mai jos câteva date.
Cum apreciaţi în prezent situaţia socială-economică din România?
- Peste 75 % proastă sau foarte proastă
- 6% bună
Cine este principalul responsabil pentru situaţia social-economică din România?
- Traian Băsescu – 48%
- PDL – 25%
- Alte cauze – 10%
Intenţia de participare la referendum:
- Cu siguranţă voi merge 67%
- Probabil voi merge 8,3%
- Probabil nu voi merge 1,8%
- Cu siguranţă nu voi merge 22,4%
Sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui României?
- 83,4% DA
- 16,7% NU
Rezultatele sondajului au fost prezentate de noul preşedinte al organizaţiei municipale a PSD.
„Lupta electorală nu se duce între Băsescu şi USL, aşa cum fals se încearcă să se acrediteze această idee, ci se duce între Băsescu şi poporul român. Dacă Traian Băsescu nu va fi demis următorul pas va fi readucerea PDL la guvernare, cu tot ceea ce înseamnă Boc, Anastase, Udrea şi ceilalţi pe care deja îi ştiţi. Mă gândesc că atâta vreme cât botoşănenii au sancţionat guvernarea PDL la alegerile locale, trimiţându-i acasă pe cei care în ultimii ani au administrat destinele oraşului, cred că şi pe data de 29 vor face schimbarea până la capăt, se vor prezenta la referendum şi vor vota da”, a afirmat
Ovidiu Portariuc. Sondajul s-ar fi efectuat pe un eşantion de 1.102 persoane şi potrivit PSD-iştilor a fost realizat de o firmă cu care partidul a mai colaborat în ultimii trei-patru ani.
CITEŞTE ŞI:
PP-iştii îl văd pe preşedinte şi cer explicaţii USL-iştilor de la Botoşani