Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) Botoșani se pregătește de anul electoral 2024 însă semnalele actuale favorizează partidul pentru rezultate mulțumitoare.
Liderii AUR de la Botoșani susțin că un sondaj privitor la candidați ar urma să fie efectuat la începutul anului viitor.
„Ca și formație politică avem programat un sondaj de opinie pentru partea a doua din ianuarie”, a declarat Mihaela Stoiciuc, vicepreședinte AUR Botoșani.
Conform sondărilor anterioare această formațiune politică s-ar afla pe locul 2 la intenție de vot, după PSD și înaintea PNL-ului.
„În datele pe care ne-au fost transmise de la nivel central pe sondaje oficiale, pe Botoșani, AUR stă pe locul 2, ca formație politică, cu intenție de vot, cu un procent de 30%, peste 30%. Evident, după PSD”, a mai arătat lidera AUR.
Rezultatele sondajelor se pot însă modifica de la o lună la alta și pozitiv dar și negativ.
„Acum noi trebuie să avem grijă să ridicăm acest sondaj, nu să dăm cu el de pământ, pentru că e foarte ușor să aluneci. Într-o parte, e mai greu, în cealaltă parte, dar în partea de jos e foarte ușor să aluneci”,
Mihaela Stoiciuc, vicepreședinte AUR Botoșani
AUR este printre puținele formațiuni de la Botoșani (poate singura) care organizează conferințe de presă și menține un contact apropiat cu propriul electorat dar și cu simpatizanții care s-ar putea alătura acestui partid.
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile