O analiză efectuată de Centrul Antidrog scoate la iveală rezultate îngrijorătoare.
Respectivul sondaj la care au răspuns aproape 750 de elevi botoșăneni a fost efectuat în 2016 însă a fost făcut public recent deoarece interpretarea datelor a fost un proces de durată.
Din punctul de vedere al accesul la droguri, un sfert dintre adolescenți susțin că modul de cumpărare a acestor substanțe nu este unul deloc complicat.
Drogurile ilicite care sunt substanțele etnobotanice, tranchilizante, sedative, solvenți inhalanți volatili, steroizi anabolizanți.
La Botoșani, potrivit acestui sondaj, pare să nu existe tânăr care să nu fi încercat măcar o dată drogurile.
„În ceea ce privește drogurile ilegale, 5% din populația școlară consumă droguri ilicite de-a lungul vieții. De-a lungul anului 3,2% iar în ultima lună 0,7%. Este important de știut faptul că ponderea din ultimă lună relevă gradul de dependență. Putem spune că ultima lună ne indică procentul din populația școlară de dependenți de tutun, alcool sau droguri”
Dintre consumatori 6% sunt băieți iar 4% sunt fete, cei mai mulți consumatori activi fiind elevi de clasa a XII-a.
Elevii de la Botoșani par să prefere mai ales canabisul, după care substanțele etnobotanicele, cocaina, ecstasy, sau tranchilizante.
Avocata Paula Berențan a simțit să-i dea un sfat înlocuitorului său, la plecare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 15, 2025
Dramă într-o familie din Botoșani: Bărbat ajuns la Urgențe după ce a încercat să se sinucidă
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Un șofer din Botoșani a băgat în spital un motociclist: CUM s-a produs accidentul de la Verești
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
ASTĂZI: Misiune altfel pentru pompieri, au plantat copaci la Cordăreni
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile