Organizația Județeană a PSD Botoșani a remis un comunicat de presă care nu este însă asumat de nici unul dintre liderii partidului ci semnat în numele întregii formațiuni. În comunicat este precizat faptul că PSD nu a comandat sondajul efectuat de către o firmă din București a cărei angajați apelează numerele de telefon ale botoșănenilor. Redăm mai jos comunicatul de presă:
Organizația PSD Botoșani dezminte știrea apărută în presa locală conform căreia ar fi comandat un sondaj de opinie la nivel județean sau municipal. Liderii PSD spun, de asemenea, că până la acest moment, nici conducerea centrală a partidului nu a comandat un astfel de sondaj pentru județul Botoșani.
“Am văzut știrile apărute în presa locală despre un sondaj de opinie privind liderii organizației. Vrem să subliniem, în mod cert, că nici PSD Botoșani, nici conducerea centrală a partidului nu a comandat până în prezent o astfel de cercetare la nivelul județului nostru” arată PSD.
PSD Botoșani consideră că maniera în care sunt formulate întrebările denotă o lipsă de profesionalism din partea firmei care realizează sondajul. Mai mult, faptul că în convorbirea telefonică nu se precizează numele agenției care realizează cercetarea constituie o încălcare a dreptului la informare corectă.
PSD Botoșani le recomandă botoșănenilor să nu răspundă la acest sondaj.
”Nu credem că cei care îl fac sunt profesioniști. Se vede după cum sunt formulate întrebările. Mai mult, dacă se va constata că nu au precizat numele agenției în convorbirea telefonică, atunci s-a încălcat grav dreptul cetățenilor la informare corectă”.
PSD Botoșani nu a dorit să facă speculații cu privire la cei care au comandat sondajul, dar în opinia social-democraților aceasta pare a fi mai degrabă o inițiativă personală, decât o acțiune de partid.
„Pentru moment, nu vrem să acuzăm pe nimeni de această manevră. Ne îndoim că ar fi vorba de unul dintre celelalte partide. Ce partid ar comanda un sondaj fără să-și includă proprii candidați? Credem, mai degrabă, că e o inițiativă personală. Dar nu vom face speculații în această privință. Vom discuta toate ipotezele în interiorul partidului”.
(Menționăm că în cadrul activității de sondare s-a precizat firma care realizează sondajul însă din motive ce țin de politica ziarului, numele acestei structuri nu a fost precizat)
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024