Singura investiţie posibilă a fi efectuată în decursul acestui an de către municipalitate este achiziţionarea unui sistem de sonorizare pentru sala de Consiliu Local din vechiul sediu al instituţiei. Deşi în planul iniţial mai erau prevăzute şi anumite sume pentru dotarea celor circa 20 de birouri din vechiul sediu al municipalităţii, se pare că acestea nu vor putea fi duse la îndeplinire în decursul anului 2010 din cauza crizei financiare.
“
Avem o investiţie în continuare care trebuie terminată, este vorba despre dotarea Primăriei cu reţele de curent slab şi sonorizarea sălii de şedinţe a Consiliului Local, investiţie estimată undeva la 3 miliarde, oricum se va comunica şi prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), iar preţul adevărat va fi dat de licitaţie, achiziţiile de mobilier şi autoturisme după cum bine ştiţi sunt interzise şi anul acesta prin aceeaşi ordonanţă 34/2009, noi avem nişte birouri o să reuşim să venem cum ne descurcăm cu ce avem”, a declarat
Cătălin Alexa, viceprimar municipiul Botoşani.
Cei circa 50 de angajaţi din cadrul Primăriei se vor muta în sediul situat lîngă Palatul Administrativ în perioada martie-aprilie a acestui an.