Cu mult înainte ca Mădălina Ghenea să o interpreteze - e drept, doar preț de câteva secunde! - pe Sophia Loren în filmul „House of Gucci”, o altă mare actriță din România era comparată cu diva italiană.
Sensibila actriță Florina Cercel (28 ianuarie 1943, Piatra Neamț - 30 iulie 2019, București) a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1964, la clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea și Victor Moldovan.
S-a născut într-o perioadă dificilă a istoriei României, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
„Parcă îmi aduc aminte că simţeam îngrijorarea mamei mele, a tatălui meu, a surorii mele mai mari. Începuse foametea. Au urmat nişte ani îngrozitori nu numai pentru noi, pentru toată România. Sărăcia a fost îngrozitoare. Iar mult mai târziu am înţeles că de fapt era o prigoană (...). Tata era militar, era extraordinar de frumos şi mama a fost frumoasă, amândoi părinţii mei au fost tare frumoşi şi parcă mi-aduc aminte ceva ciudat că tot timpul, toată lumea spunea „să fugim să fugim că vin ruşii. Am această amintire care acum pare hazlie dar atunci mama mă lua în braţe şi simţeam aşa o căldură şi o protecţie extraordinară”, spunea actrița într-un interviu din 2013.
După război și instalarea unei noi orânduiri sociale, familia Florinei a trecut printr-o răspântie existențială.
Sora actriţei, o fetiţă pe atunci, a scris la școală pe o foaie „Nu-l vrem conducător pe Stalin”.
Întâmplarea a dus la arestarea tatălui său, fost subofiţer şi membru în Garda Regală, dar și prim-trompetist în fanfara Regimentului de Gardă, care a fost considerat vinovat pentru fapta copilului său, posibil fiindcă fetița ar fi reprodus cuvinte auzite în casă. După o condamnare de patru ani şi o lună, părintele artistei s-a întors acasă după un an şi jumătate, în a treia zi de Paşti.
Până atunci, copilăria fusese una fericită. Părinţii săi au învățat-o să respecte credinţa, tradiţiile şi obiceiurile locurilor natale şi să aprecieze fenomenul cultural. De mic copil ea a mers vinerea şi sâmbăta la concertele Filarmonicii, iar duminica era nelipsită de la slujbele de la biserică. Familia se mută apoi la Râmnicu Sărat, datorită obligaţiilor militare ale capului familiei.
După condamnarea acestuia, împreună cu mama și sora ei s-a mutat la Botoșani. Este înscrisă la Liceul „Mihai Eminescu” din acest oraș, iar adolescenţa artistei este marcată de opoziţia sa faţă de ştiinţele exacte şi de atracţia din ce în ce mai mare spre lumea teatrului şi filmului.
Despre copilărie şi adolscenţă, Florina Cercel rememora, peste ani:
„Am avut şi o copilărie şi o tinereţe în care am colindat de la un capăt la altul această ţară, dacă mă gândesc că m-am născut la Piatra Neamţ, am făcut grădiniţa, clasa I şi a II-a la Botoşani, clasele a III-a, a IV-a, a V-a şi a VI-a la Rîmnicu Sărat, unde tatăl meu a fost mutat cu regimentul. Ulterior, când am ajuns în clasa a V-a, a fost arestat şi a trebuit să părăsească armata, iar eu împreună cu mama mea şi sora mea am părăsit oraşul Râmnicu Sărat şi ne-am reîntors la Botoşani. Când tata a ieşit din închisoare, de la Canal, am continuat cursurile liceului din Botoşani şi, după examenul de bacalaureat, am dat admitere la Institutul de Teatru şi am intrat de prima dată”.
Este admisă apoi la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea şi Victor Moldovan, devenind absolventă în anul 1964, la Secția Arta Actorului. A fost colegă de generaţie cu Ovidiu Iuliu Moldovan, Valeria Seciu, Mariana Mihuţ, Rodica Mandache, Ion Caramitru, Ştefan Radoff sau Virgil Ogăşanu. Trist este faptul că, în perioada facultăţii, la sfârşitul anului trei, a fost exmatriculată, fiindcă nu declarase că tatăl ei a fost deţinut politic. A fost obligată să muncească, timp de patru luni, la o fabrică de utilaj chimic, pentru a se deprinde cu „educaţia muncitorească“.
Florina Cercel şi-a întâlnit marea iubire la Timişoara, unde s-a îndrăgostit de medicul Ioan Liviu Perian. După şapte ani de iubire, actriţa a trecut printr-o tragedie care a marcat-o, soțul ei suferind de o afecțiune incurabilă la plămâni. Avea 28 de ani.
„Prima mea căsătorie a fost iubirea cea mai completă, cea mai profundă, cea mai totală, şi prin întâlnire, şi prin despărţire... A fost greu. Bărbatul meu a pierit în braţele mele”, îşi amintea tulburată actriţa.
„Atunci mi-a fost foarte, foarte greu, a fost nedrept. Nu am urcat pe scenă vreo nouă luni, mi-a fost frică să mai urc pe scenă, am crezut că va trebui să mă despart şi de teatru. Nu am mai urcat pe scenă acolo, la Timişoara, de atunci, din 9 mai 1972“.
Soțul era medic și nu fumase niciodată.
„Iubirea dintre doi oameni e foarte importantă şi e foarte greu de păstrat, de ocrotiti, de înţeles, de suportat uneori. E o mare responsabilitate să realizezi că iubeşti şi eşti iubit şi cum să o păstrezi. El a fost cu adevărat cea mai mare iubire a mea, m-a văzut pe stradă şi s-a îndrăgostit de mine. Mi-a făcut o curte de modă veche, chiar şi pentru vremea aceea“, dezvăluia Florina Cercel în cartea „Poveşti de dragoste ale vedetelor“, scrisă de Ioana Mandache și apărută la Editura Integral.
Bărbatul a cucerit-o cu un buchet de trandafiri galbeni şi cu un bileţel pe care scria: „Sunt doctorul Perian Ioan Liviu, sunt admiratorul dumneavoastră secret. Pe 7 ianuarie e ziua mea şi aş fi foarte onorat dacă aţi veni la petrecere“.
Actriţa a onorat invitaţia, iar medicul a întâmpinat-o cu o declaraţie de dragoste directă: „Eu sunt doctorul îndrăgostit de dumneavoastră“.
Considerată în tinerețe o replică autohtonă pentru Sophia Loren, Florina Cercel a fost considerată una dintre cele mai frumoase actriţe ale României şi s-a zvonit că, în perioada în care era prim-secretar de partid la imișoiara, chiar fostul preşedinte Ion Iliescu - deja căsătorit cu Nina - ar fi fost fermecat de ea.
Unul dintre bărbații celebri care au fost apoi atrași de frumoasa actriță a fost Florin Piersicm, cu care a avut o relație vreme de nouă ani.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024