Deputatul liberal Costel Şoptică a atins subiectul intens dezbătut al câinilor comunitari în conferinţa de presă organizată vineri, 6 septembrie la sediul partidului. El a declarat că încă este cutremurat de cazul băiatului de 4 ani din Bucureşti omorât de câinii fără stăpân ziua în amiaza zilei. La fel de cutremurat s-a declarat şi în privinţa poziţiei adoptată de unii reprezentanţi ai organizaţiilor pentru protecţia animalelor.
Deputatul Costel Şoptică a declarat că a luat atitudine încă din prima zi a acestui fenomen încă dinainte ca preşedintele Traian Băsescu să ceară public promovarea unei ordonanţe cu privire la situaţia câinilor maidanezi. Parlamentarul botoşănean susţine că este pro-eutanasiere numai în situaţii extreme.
„
Acum un an de zile când s-a cerut părerea diferiţilor parlamentari legat de nu ştiu ce eutanasiere eu am fost nu ştiu dacă singurul, dar sigur m-am abţinut să-mi dau cu părerea. De ce? Pentru că ca şi vânător am văzut ce înseamnă câine comunitar sau maidanez care lăsat liber într-o pădure se organizează într-o haită formată din şapte, opt, nouă câini care au coordonator, care ştiu că acţioneze la comandă”, a explicat
Costel Şoptică.
[[banner]]
Deputatul a mai menţionat că este un iubitor al necuvântătoarelor şi că la rândul său el şi familia sa deţin animale de companie. „
Sora mea are cinci câini, m-am şi speriat dar se ocupă de ei,cred că tărie că într-adevăr trebuie să dăm şanse acestor animale, ele trebuie să aibă padocuri, trebuie să fie vaccinate, îngrijite dar pentru situaţia în care într-un interval de timp s-ar ajunge la 30 de zile, nu 7 şi nici 14, şi nu-şi vor găsi stăpân, ele vor fi într-un fel sau altul eliminate sau eutanasiate”, a mai spus
parlamentarul PNL. Costel Şoptică a mai comentat că nu i se pare normal ca în carterele din oraşele ţării să existe câini care să circule în haite.
CITEŞTE:
ÎNGRIJORĂTOR: Trei botoşăneni muşcaţi de maidanezi într-o oră