Sora primarului comunei Româneşti nu mai este director al Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga şi va reveni pe postul deţinut în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Asta după ce, şefii din Consiliul Judeţean au semnat o decizie prin care, atribuţiile de conducere sunt preluate cu titlu de interimat, începând de joi, 12 septembrie 2013 de directorul medical al unităţii.
Este vorba despre Emil Sireţeanu care a fost numit interimar pentru o perioadă de şase luni de zile până la organizarea unui concurs. Decizia de numire a fost emisă în urmă cu două zile de vicepreşedintele CJ, Gheorghe Sorescu şi este valabilă cu data de astăzi. “
D-na Curelariu nu mai putea fi director pentru că legea spune foarte clar că o persoană poate fi numită interimar cel puţin şase luni de zile. Am numit directorul medical de acolo pe această funcţie, dl. Sireţeanu”, a precizat
Gheorghe Sorescu, vicepreşedintele CJ.
Deşi postul de director a fost scos la concurs acesta nu a mai avut loc dat fiind că unul dintre membrii comisiei de concurs de la Direcţia de Sănătate Publică s-a transferat la Consiliul Judeţean, motiv pentru care întreaga procedură de organizare a concursului va trebui reluată.
CITEŞTE:
Nebuloasă directorială la o unitate a CJ-ului, ba are voie, ba n-are voie să fie şef