Al doilea atac al opoziţiei la adresa Primăriei pe marginea proiectului de buget. Dacă social-democraţii au criticat alocarea a circa 10 milioane de lei pentru subvenţionarea termoficării, liberalii au adus în atenţie problema creditelor.
Conform economistului Gheorghe Sorescu, bugetul municipiului pe anul curent este prognozat la 158 milioane de lei, din care 34 de milioane vor reprezenta încasări din taxele şi impozitele locale.
„Este bine de ştiu că din cele 340 de miliarde pe care le încasăm de la populaţie, 100 miliarde se duc deja pe rate şi dobînzi”, a afirmat
vicepreşedintele PNL Botoşani. Acesta susţine că numai în acest an Primăria trebuie să achite 10,1 milioane de lei drept rate şi dobînzi.
„Merită ca din fiecare o sută de lei pe care o plătim noi să dăm 30 de lei pe rate şi dobînzi?” a întrebat
fostul prefect, care crede că împrumuturile bancare efectuate de municipalitate nu se reflectă în modul în care arată oraşul. Despre proiectul de buget pe 2011 acesta a mai arătat că
„evident că este mai mic decît cel de anul trecut. Nici nu avea cum să fie altfel avînd în vedere că se inspiră de la premierul Boc care vine de la an la an cu un buget tot mai mic”.