Fără extravaganțe, în liniște, în sânul bisericii unde este enoriaș și care îi poartă numele. Așa și-a petrecut ziua de nume președintele Consiliului Județean (CJ) Botoșani. Gheorghe Sorescu a început ziua la slujba oficiată la biserica cu numele patronului spiritual al orașului.
La 8:45, punctual, președintele CJ a fost prezent la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Botoșani, alături de prefectul Costică Macaleți, primarul Ovidiu Portariuc, dar și câțiva parlamentari botoșăneni. Gheorghe Sorescu a manifestat dintotdeauna o afinitate aparte pentru biserica la care este, de altfel, și enoriaș, intervenind de fiecare dată când a fost adusă în discuție finanțarea pentru terminarea procesului de reabilitare a lăcașului sfânt.
S-a întors într-un suflet în noul birou pe care l-a luat în primire de la fostul președinte, Florin Țurcanu, birou în care a primit urări de „la mulți ani!” și flori primăvăratice, de la directorii din instituție, senatorul Viorel Grigoraș sau directorul de la Protecția Copilului, Dan Șlincu.
Onomastica fostului președinte, Florin Țurcanu, anul acesta serbată de Florii, pe 5 aprilie 2015, a trecut fără vreun eveniment deosebit făcut public de către acesta. În schimb, anul trecut, fostul președinte Florin Țurcanu, și-a serbat ziua de naștere pe litoral, cu familia și mai mulți apropiați, după ce a plecat la două cursuri de perfecționare care l-au ținut departe de locul de muncă toată luna august.
(C.B.)
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile