Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că în viitoarea lege a Educaţiei va fi prevăzută interdicţia ca profesorii să facă meditaţii cu elevii de la clasele unde predau.
„Nu poţi împiedica un părinte să investească în educaţia propriului copil”, susţine ministrul, care consideră că este „de bun simţ” ca un dascăl să nu facă meditaţii cu elevii cărora le predă la şcoală.
„Este o chestiune de bun simţ ca un profesor să nu facă mediaţii cu propriii elevi. Pe de altă parte, meditaţiile sunt un lucru obişnuit în orice stat al acestei lumi, nu poţi împiedica un părinte să investească în educaţia propriului copil, dar trebuie respectate în acelaşi timp şi condiţiile de etică. La nivelul legii vom ridica această interdicţie – al noii legi a educaţiei care va rezulta pentru implementarea proiectului «România educată» – şi vom avea o comisie naţională de inspecţie şcolară cu prerogative de verificare a respectării normelor de etică şi deontologie”, a afirmat Sorin Cîmpeanu marţi, la TVR.
El a menţionat că din comisie vor face parte „profesori de o probitate morală şi profesională fără cusur” şi care să aibă experienţă şi în inspecţia şcolară.
„După ce vom avea adoptat pachetul legislativ de bază, vom avea şi o metodologie subsecventă cu proceduri”, a adăugat Cîmpeanu.
Potrivit ministrului, şi până în prezent a existat o prevedere care interzicea medicaţiile cu elevii de la clasă, în Ordinul de ministru 4831 din anul 2018, care însă nu a fost respectat, conform news.ro.
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024