Liderul tinerilor din PNL a arătat că a depus deja plângeri împotriva deputatului PNL, Verginel Gireadă și urmează să o facă și în cazul lui Costel Șoptică.
Sorin Cornilă a declarat ferm că este decis să scoată la iveală toate presiunile la care ar fi fost supus și mai mult decât atât, să dezvăluie atitudinea unor liberali importanți din partid.
”La adresa dlui Verginel am depus deja un memoriu către Biroul Politic Județean și va fi ca punct pe ordinea de zi, în următoarea ședință și am trimis către Curtea de Onoare și Arbitraj a PNL național.
Vă mai aduc la cunoștință și că într-o emisiune de pe Realitatea TV de miercurea trecută moderatorul emisiunii Kombat News de la ora 14:00 a apelat-o în direct pe d-na Gorghiu și pe lângă alte întrebări a fost și aceea dacă are cunoștință că dl. deputat condamnat penal de la Botoșani mai este în Parlament.
Vă răspund eu acum: Este, d-na președinte!
Urmează și dl Costel Șoptică, luni voi depune la secretariat un memoriu către aceleași foruri în care voi descrie atitudinea, modalitatea și activitățile de denigrare inițiate și susținute de acesta la adresa mea și contrare statutului Partidului Național Liberal.
Gata domnilor S-A TERMINAT! Și nu vă spun eu, vă spune STRADA”, le-a transmis celor doi Sorin Cornilă. (G.E.)
CITEȘTE CE A MAI SPUS CORNILĂ:
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile