Demersuri contra timp din partea municipalităţii botoşănene pentru ca echipa fanion a judeţului, în cazul în care îşi va îndeplini obiectivul propus, respectiv promovarea în primul eşalon fotbalistic, să dispute meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Municipal şi nu pe cel de la Iaşi. Pentru asta, baza sportivă de la Botoşani ar urma să sufere o serie de modificări pozitive în vederea obţinerii licenţei eliberată de Federaţia Română de Fotbal.
Timp scurt, nevoi mari pentru FC Botoşani
Timpul scurt, resurse financiare limitate. Cu toate acestea oficialii de la FC Botoşani împreună cu şefii din Primărie şi-au unit forţele pentru ca FC Botoşani să înfrunte pe Stadionul Municipal echipe de pe prima scenă fotbalistică cum ar fi Steaua, Dinamo sau Rapid. Aceste partide ar fi o premieră pentru miile de botoşăneni care cumpără bilet pentru a urmări meciurile grupării locale de fotbal. „
Trebuie să vedem de unde atragem resurse pentru că dacă ar fi bani de undeva, sigur că i-am da. Am contactat şi noi furnizori care să poată realiza în trei ani de zile investiţia, să fie în primul an bani mai puţini, sper până la urmă să găsim banii pentru primul an”, a declarat
primarul Ovidiu Portariuc.
O sumă estimativă în primă fază pentru realizarea investiţiilor la stadion pentru a putea fi obţinută licenţa pentru disputarea meciurilor pe teren propriu s-ar ridica undeva la 400.000 de euro, care ar urma să fie completată ulterior cu încă 200.000 de euro pentru finalizarea completă a lucrărilor. O soluţie pentru realizarea acestora în mod etapizat ar fi parafarea unui contract multi-anual pentru o perioadă de aproximativ trei ani de zile, cu o firmă de profil, lucru care ar elibera municipalitatea de povara financiară. „
Am luat la cunoştinţă de cerinţele dumnealor vis a vis de licenţiere şi o să încercăm să îi sprijinim ţinând cont că sunt pe un loc eligibil pentru Liga 1. Din câte am înţeles ei şi-au luat o măsură de precauţie cu acreditarea stadionului de la Iaşi în eventualitatea în care investiţiile nu se termină la timp la Stadionul Municipal de la Botoşani. Noi intenţionăm să facem absolut toate lucrările de care au dumnealor nevoie”, a spus şi
viceprimarul Cosmin Andrei. O discuţie în acest sens a fost purtată cu preşedintele FC Botoşani, Cornel Şfaiţer în cursul zilei de marţi, 19 martie când au fost trecute în revistă toate investiţiile care ar urma să fie realizate dar şi perioada de derulare a acestora începând de la întocmirea documentaţiei tehnice, derularea licitaţiei până la efectuarea efectivă a lucrărilor.
Cert este însă faptul că atât oficialii de la FC Botoşani cât şi şefii din Primărie promit depunerea tuturor eforturilor pentru ca în cazul în care echipa accede în prima ligă, botoşănenii să îşi poată susţine la propriu echipa favorită.
„Avem toate promisiunile, eu cred că vom reuşi să jucăm prima etapă la Botoşani, nu va fi uşor, dar dacă o să ce concentrăm toate forţele vom reuşi, sunt proceduri, sunt licitaţii şi este normal să fie aşa. Important este că am făcut primul pas şi lumea depune toate eforturile să ne sprijine cu primele lupte legate de licenţiere cu excepţia nocturnei şi a terenului încălzit unde încercăm să obţinem o derogare pentru un an de zile”, a declarat şi
Cornel Şfaiţer, preşedinte FC Botoşani care a dat asigurări că în proporţie de 80% primul meci de pe teren propriu al echipei se va disputa pe Stadionul Municipal.
Investiţiile care ar urma să fie realizate la Stadionul Municipal sunt:
- Tribune cu o capacitate de 7.000 de locuri pe scaune în condiţiile în care în prezent cele disponibile sunt în număr de aproximativ 6.300, diferenţa urmând a fi realizate la Peluza Nord
- Sector cu locuri acoperite pentru VIP, situate la Tribuna 1 cu minimum 250 de locuri, din care 50 de locuri pentru echipa oaspete, în acest caz fiind mărită tribuna oficială a stadionului
- Săli destinate organizării de şedinţe tehnice şi conferinţe de presă dotate cu mese, scaune pentru minimum 30 de persoane, podium, sistem de sonorizare şi platformă pentru camerele TV şi o cameră de lucru pentru presă de minimum 30 de mp dotată cu mese, scaune şi prize electrice
- Posturi acoperite (cabine) de transmisie pentru comentatorii radio şi TV de minimum cinci posturi
- Două vestiare pentru jucători prevăzute cu duşuri şi grupuri sanitare în stare de funcţionare şi masă de masaj. Fiecare vestiar trebuie să fie echipat cu minimum 5 duşuri şi 3 toalete cu scaun, scaune sau bănci pe care se pot aşeza cel puţin 20 de persoane, o masă de masaj şi tablă destinată pregătirii tactice
- Cabinet (staţie) de control doping şi cabinet medical de prim ajutor pentru jucători şi oficiali, cu grup sanitar, dotat cu trusă medicală, două pături, targă sanitară şi un pat pentru consultaţii. Cabinetul medical va fi separat de cel pentru control doping
- Toalete cu scaun pentru spectatorii de ambele sexe, precum şi urinale care trebuie să existe în fiecare sector din stadion astfel: o toaletă pentru fiecare 250 de spectatori şi un urinal pentru fiecare 150 de spectatori
- Locuri de parcare în spaţii păzite pentru minimum două autocare şi 10 autoturisme pentru echipe şi oficiali şi alte minimum 100 de locuri destinate VIP
- Sistem de supraveghere şi înregistrare video a accesului şi comportării spectatorilor
- Sistem de contorizare a spectatorilor la punctele de acces în stadion realizat prin dispozitive metalice rotative
Toate lucrările menţionate mai sus ar presupune cheltuirea unei sume de aproximativ 400.000 de euro. Pentru nocturnă şi încălzire în teren efortul financiar ar fi de 200.000 de euro.
CITEŞTE:
„Sacrificiu” de 2 milioane de euro pentru promovare la FC Botoşani