Loviţi în timp ce, potrivit martorilor, au intrat ţinându-se de mână pe Calea Naţională, soţii Nicoleta şi Ioan Ile, accidentaţi miercuri după-amiază lângă Mecanex, au primit primele îngrijiri chiar în stradă.
Se aflau la doar câţiva paşi unul de celălalt. Femeia prezenta sângerări nazale şi părea să aibă fractură la piciorul stânga. Ea a fost prima urcată într-o ambulanţă. Asupra soţului său s-a mai intervenit câteva minute. Starea acestuia părea mult mai gravă, faţa fiindu-i plină de sânge. Totuşi, bărbatul părea conştient deoarece încerca mereu să îşi şteargă faţa de sânge. El a fost urcat într-o autospecială TIM – Terapie Intensivă Mobilă. Ciprian Tărnăuceanu, tânărul care i-a lovit în timp ce conducea un VW Golf, se ruga şi privea înmărmurit spre cei doi.
Impactul l-a descălţat la un picior pe Ioan Ile, în timp ce o geacă plină de sânge se găsea în plină stradă. Geanta femeii era pe bordurile care separă sensurile de mers din Calea Naţională. Este posibil ca Ioan şi Nicoleta Ile să fi alergat spre staţia de la fostul IUPS întrucât tramvaiul tocmai cobora spre acea zonă şi să nu fi văzut maşina care venea paralel, pe prima bandă. Golf-ul avea parbrizul şi farul din dreapta sparte.
(S.B.)
Alerte de viscol au fost emise în mai multe zone: Botoșani se află pe listă
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Cornel Șfaițer, așa cum îl vezi o singură dată pe an: în suman și… astrahan
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Anul 2025 vine cu mai multe zile libere
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Ce se întâmplă cu banii românilor la început de an. Anunțul îngrijorător făcut de BNR
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Când revin elevii și preșcolarii la cursuri după vacanța de iarnă: Calendarul anului școlar
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile