A ajuns joi dimineaţă la sediul Parchetului General, după ce a fost citat de către procurori.
Fostul premier Petre Roman, căsătorit cu botoşăneanca Silvia Chifiriuc, a sosit joi dimineaţă la Parchetul General, în dosarul Revoluţiei. El ar urma să fie notificat în legătură cu extinderea urmăririi penale, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul fostului preşedinte Ion Iliescu şi în cazul lui Gelu Voican Voiculescu,transmite Hotnews. Parchetul General a anunţat, marţi, extinderea urmăririi penale pentru infracţiuni contra umanităţii în cazul lui Ion Iliescu, fiind vizată perioada 22 – 27 decembrie 1989.
Printre deciziile care i se impută se numără reactivarea general (r) Militaru Nicolae şi numirea acestuia în funcţia de ministru al Apărării, schimbarea din funcţie a general lt. Stănculescu Victor Atanasie, eliberarea din funcţie a generalului Guşe Ştefan şi numirea sa pe una inferioară, constituirea Tribunalului Militar Excepţional ce i-a judecat pe soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu şi aducerea din rezervă, respectiv numirea în funcţii de comandă a mai multor generali.
Președintele Klaus Iohannis a trimis în aprilie, ministrului Justiției, cererea de urmărire penală faţă de Ion Iliescu, de Petre Roman şi de Gelu Voican Voiculescu, în dosarul Revoluției. Cei trei sunt acuzați de Parchetul General de infracțiuni contra umanității.
Botoșănenii invitați în weekend la o farsă franceză
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Studenții de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” au stat de vorbă cu elevii din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
S-a actualizat prognoza meteo: CÂND revin temperaturile de primăvară
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Inspectoratul Teritorial de Muncă, anunț pentru patronii care au cel puțin 10 angajați
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Mașini pericol public în Botoșani, amenzi și certificate retrase de RAR
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile