Soţul tinerei ucise în accidentul din luna ianuarie pe trecerea de pietoni din Calea Naţională, acuză autorităţile că nu îşi fac treaba, scrie Evenimentul de Botoşani în ediţia de vineri 14 mai. În accidentul de atunci, conducătorul unui BMW X5, care a lovit-o pe tânăra ce traversa strada cu copilul de mână, a fugit de la locul tragediei.
La aproape patru luni de la accident soţul tinerei susţine că autorităţile dau dovadă de prea multă clemenţă faţă de autorul accidentului şi că cercetările se prelungesc nejustificat. El este nemulţumit că şoferul care a lăsat orfan un băieţel de numai doi ani este liber. Temerea bărbatului este că, în cele din urmă, şoferul care i-a îndoliat familia nu va ajunge să plătească pentru fapta sa.
Lovită pe o trecere de pietoni
Nenorocirea s-a petrecut în seara de 28 ianuarie. Atunci, pe Calea Naţională, Elena Chiriac, de 26 de ani, de mână cu fiul său de doi ani, s-a angajat în traversarea străzii, fiind lovită în plin de un BMW X5, condus de George Marius Pădurariu. Autorul accidentului a părăsit locul faptei imediat. În aceeaşi seară, poliţiştii au prins autorul, deşi maşina în trafic a fost identificată în timp ce era condusă de prietena autorului accidentului. Ulterior, după 11 zile de chin, femeia a murit.
Şoferul e în libertate
Deşi s-a cerut arestarea s-a preventivă, judecătorul a observat un viciu de procedură, astfel că Pădurariu a fost lăsat să plece acasă. Acesta a contestat şi măsura interzicerii părăsirii localităţii pentru 30 de zile şi a avut câştig de cauză. După atâtea luni de anchetă, familia tinerei ucise consideră că lungirea anchetei nu poate însemna decât un singur lucru, că autorul accidentului ar putea să scape cu o pedeapsă minoră. „Se trenează prea mult acest caz. El nu este pericol public, este liber să facă ce vrea, să lucreze… Se duce la nunţi, se laudă că a fost la ea (Elena Chiriac - n.r.) la spital, că a stat lângă ea. Dar nu a dat un ban. Măcar la ăla mic, ia o mie de lei, să-şi ia o bomboană. Nimic. Vreau să stea la puşcărie pentru ce a făcut, şi să plătească, să pot să-i asigur un viitor acestui copil” a spus Ionuţ Chiriac, care a adăugat că răspunsul autorităţilor nu îl linişteşte.
„Nora mea a fost aruncată 40 – 50 de metri prin aer”
„Mi s-a promis că până în data de 9 mai dosarul e gata. Văd că tot lungesc, probabil vrea ca să scape de puşcărie. La Cluj aţi văzut, imediat a fost arestat. El nu e pericol public. Vreau să plătească, să îmi dea pensie pentru copil, pentru că eu nu lucrez, nu am serviciu, nu îl pot lăsa singur. Să plătească, i-am lăsat numărul de telefon peste tot, nu m-a sunat”, a mai afirmat Ionuţ Chiriac, soţul victimei. Tatăl acestuia critică şi expertizele făcute în privinţa accidentului. „Eu am văzut cum s-a petrecut accidentul. Nu e posibil ca o maşină la 60 de kilometri la oră, să omoare un om. El avea peste o sută de kilometri la oră, m-a întrebat avocatul lui cum pot aprecia eu viteza. Am văzut cât de repede mergea. Nora mea a fost aruncată 40 – 50 de metri prin aer, nu 20 cum a spus expertul”, a spus Gheorghe Chiriac. Atât soţul femeii cât şi tatăl acestuia au spus că sunt hotărâţi să-şi caute dreptatea la Bucureşti, chiar şi la Ministerul Justiţiei şi la Procurorul general al României pentru ca autorul accidentului să primească pedeapsa pe care ei consideră că o merită.
1,3 mg/l alcool pur în sânge era alcoolemia şoferului conform analizelor de sînge
„Cercetările sunt aproape finalizate şi, dat fiind complexitatea cauzei, fiind efectuate două expertize, apreciem ca rezonabilă perioada de timp trecută de la data producerii accidentului şi sesizarea organelor de cercetare penală”, procuror Ciprian Mihai, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani.
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024