Procurorii au pus sechestru pe 13 imobile în dosarul importurilor de carne, cu legături la Botoșani.
Potrivit publicației Bursa.ro, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București (PCAB) au pus sechestru pe 13 imobile pentru recuperarea prejudiciului de 1,8 milioane de euro estimat în dosarul de evaziune fiscală privind importurile de carne, transmite PCAB. În dosar este vizat și Alin Ionescu, soțul cântăreței Cristina Spătar, precizează sursa citată.
"Procurori PCAB supraveghează și coordonează cercetările efectuate într-o cauză penală de către lucrători din cadrul Poliției Sector 1 București - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice față de suspecții Vladimir Paloș, Daniel Paloș, Cristiana Cochirlea și Alin Ionescu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală, ambele în formă continuată", informează un comunicat al PCAB.
Potrivit anchetatorilor, Vladimir și Daniel Paloș - tată și fiu, în calitate de asociați și administratori de drept și de fapt ai SC RGG SRL, în perioada 2010 - 2014, au înregistrat, cu sprijinul suspectei Cristiana Cochirlea, contabil la aceeași societate, în evidențele contabile ale firmei achiziții fictive de bunuri/prestări servicii provenind de la SC SBP SRL, administrată de Alin Ionescu, care le-a furnizat suspecților de mai sus facturi fiscale în valoare totală de 10.405.326 lei, fapt ce a avut ca urmare imediată prejudicierea bugetului de stat cu suma de 4.981.609 lei, echivalentul a 1.162.476 de euro - impozit pe profit, TVA de plată și impozit pe dividende. Din probele administrate a mai rezultat că Alin Ionescu, în calitate de administrator al SC SBP SRL, în perioada 2009 - 2012, a înregistrat în contabilitatea societății cheltuieli fictive reprezentate de achiziții în valoare de 5.815.900 lei, provenind de la un număr de patru societăți comerciale, identificate cu un comportament fiscal disimulat, de tip fantomă, modalitate prin care s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, estimate la suma de 2.734.318 lei, echivalentul a 646.732 euro, reprezentând impozit pe profit și impozit pe dividende, mai scrie sursa sus amintită.
Pe baza autorizațiilor emise de Tribunalul București, lucrători din cadrul Poliției Sector 1 București - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale efectuează percheziții domiciliare care vizează 14 locații din municipiul București și județele Ilfov și Dâmbovița (sediile sociale ale firmelor vizate, puncte de lucru și locuințe). Peste 150 de polițiști bucureșteni efectuează, miercuri, 53 de percheziții în București și județele Ilfov, Arad, Alba, Mureș, Dâmbovița, Botoșani și Prahova, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, înșelăciune și spălarea banilor, cu un prejudiciu estimat la peste 21 de milioane de lei, informează DGPMB.
"Bănuiții au creat un circuit comercial fictiv, înființând și coordonând mai multe societăți comerciale cu comportament de tip "fantomă", în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale", informează un comunicat al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (DGPMB).
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024