În vechiul târg al Botoşaniului, se afla una dintre cele mai luxoase curţi domneşti ale Evului Mediu românesc. Construite iniţial pentru popasurile tihnite ale voievozilor, odată cu Ştefan cel Mare, curţile voievodale de la Botoşani au fost donate nevestelor de domnitor, care-şi petreceau aici verile în desfătare şi în bogăţie. Astăzi, se mai păstrează doar nişte ruine, scrie Adevărul.
La ieşirea din municipiul Botoşani, pe o stradă paralelă cu cea a gării, se află Mănăstirea Popăuţi, vechi aşezământ monahal ctitorit de Ştefan cel Mare la 1496, în coasta vechiului târg al Botoşaniului. Dincolo de incinta reabilitată şi de aleile pline cu trandafiri, se află urmele trecerii voievodului prin nordul Moldovei. Este vorba de vechea biserică ştefaniană, un turn gros de apărare şi un zid retezat din piatră.
Puţini ştiu însă că acel zid dărăpănat făcea parte acum mai bine de 500 de ani din structura uneia dintre cele mai luxoase curţi voievodale de secol XV-XVI, ridicate vreodată pe teritoriul României de astăzi. Vechile legende ale Botoşaniului vorbesc despre curţi şi încăperi somptuoase, grădini pline de flori şi păuni ce le încântau pe domniţele care se plimbau în tihna aşezământului monahal. Dincolo de legendă, istoricii şi specialiştii în patrimoniu susţin că adânc îngropate în pământ se mai află încă vestgiile care spun povestea măririi şi decăderii curţii domniţelor din târgul Botoşaniului.
Poveştile despre luxul curţii voievodale, dar şi ruinele stinghere din curtea mănăstirii au fascinat generaţii întregi de istorici şi specialişti în arhitectură şi patrimoniu, începând cu Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu şi continuând cu Eugenia Greceanu. Aceştia au reuşit, cercetând vechile hrisoave, să schiţeze un portret al vieţii de la Curtea Domnească a Botoşaniului din secolele XV-XVI. Constantin C. Giurescu spune că Botoşaniul este unul dintre cele mai vechi şi mai bogate târguri ale Evului Mediu în Moldova. Tot repurtatul istoric crede că povestea Curţii Domneşti de la Botoşani a început încă dinaintea domniei lui Ştefan cel Mare, poate în vremurile lui Alexandru cel Bun (1400-1432).
Părerea istoricului este susţinută şi de istorici locali. „Botoşaniul este un vechi târg medieval. O dovedesc noile descoperiri arheologice, dar şi prezenţa bisericilor armeneşti din piatră, datate probabil către mijocul secolului al XIV-lea. Avea şi o importanţă economică sporită, fiind pe drumul comercial ce lega Marea Neagră de târgurile Poloniei. Era târgul care asigura veniturile soţiei domnitorului, nu putea fi decât un târg important“, spune istoricul Dănuţ Huţu, director al Direcţiei de Cultură Botoşani.
Un alt istoric important, Nicolae Iorga, aprecia că a existat încă de la începutul secolului al XV-lea o curte domnească la Botoşani, de popas, frecventată de Ştefan cel Mare, care a ridicat şi biserica Mănăstirii Popăuţi, ca o capelă a Curţii Domneşti deja existente. Mai mult decât atât, cercetătoarea Eugenia Greceanu, în lucrarea sa.
„Ansamblul urban medieval Botoşani“, susţine că sunt dovezi care arată că Petru Rareş, fiul nelegitim al voievodului Ştefan cel Mare, în anii domniei sale, locuia mai mult la Curtea Domnească din Botoşani. „Înseşi formulările ce apar în documentele lui Petru Rareş, scrise «din târgul Botoşanilor» (1528) sau din «cetatea noastră Botoşani» (1552), sprijină, după părerea noastră, identitatea incintei – desigur fortificată – de la Popăuţi cu Curtea domnească din Botoşani“, arăta Eugenia Greceanu.
Pe lângă acestea sunt nenumărate alte hrisoave care indică prezenţa Curţii Domneşti a vechiului târg Botoşani. Este vorba despre hrisovul lui Vasile Lupu din 7 iunie 1639, care pomeneşte de „popa Ionaşcu de la bisearica domnii meale de la curte din Botăşeani“, dar şi despre cele ale lui Ştefan Tomşa, din 18 martie 1615. Totodată, Eugenia Greceanu crede că prima atestare documentară a funcţionalităţii Curţii Domneşti este cel din 1533, când este pomenit vătaful Simion, adică un administrator al Curţii Domneşti. Dincolo de răceala şi stricteţea hrisoavelor, răzbat legende şi zvonuri despre o curte domnească, aşa cum rar s-a mai văzut în Evul Mediu românesc. În fapt, strălucirea vechiului popas voievodal s-a datorat nevestelor de domni, care l-au înfrumuseţat şi transformat într-o adevărată oază de linişte şi desfătări.
Având în vedere bogăţia târgului, voievozii Moldovei au făcut Botoşaniul cadou de nuntă nevestelor. Practic, târgul asigura veniturile doamnei Moldovei, care locuia cel puţin teoretic la Curtea Domnească din Botoşani. „Botoşaniul era apanajul doamnei. Era dăruit doamnei de către voievodul Moldovei şi-i asigura veniturile. Era normal să aibă o curte domnească. A şi fost numit în Evul Mediu «Oraşul Doamnei»“, spune Dănuţ Huţu.
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024