Un furt desprins parcă din filmele produse la Hollywood a avut loc săptămâna trecută la unul dintre cele mai mari centre comerciale din Botoșani. S-a întâmplat joi dimineață, exact după deschiderea Botoșani Shopping Center.
Un botoșănean cu un tupeu rar întâlnit a intrat în Carrefour și s-a dus țintit spre sectorul de produse electronice.
Într-o vitrină erau mai expuse mai multe iPhone-uri.
Erau închise cu cheie, însă fără cunoscutele sisteme de alarmă din magazinele de telefonie mobilă.
Bărbatul a forțat încuietorile și a luat de acolo, după unele surse, nici mai mult, nici mai puțin de 14 device-uri produse de Apple.
Nu a fost observat de vreun vânzător de pe raion, așa că s-a îndreptat liniștit spre ieșire.
Cu toate că pe linia caselor stau de obicei mai mulți agenți de pază, cum hoțul nu avea vreo plasă asupra sa, nu a atras în vreun fel atenția.
A ieșit din Carrefour-ul propriu zis ca orice persoană care ar fi intrat în hipermarket și nu ar fi găsit ce căuta, și-ar fi continuat drumul pe galeria comercială, după care ar fi părăsit locația prin parcarea dinspre Poliția de Frontieră.
Valoarea telefoanelor sustrase se ridică la circa 70.000 de lei.
Incredibila lovitură a fost reclamată la Inspectoratul de Poliție Județean.
Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, efectuându-se cercetări pentru identificarea autorului și tragerea sa la răspundere penală.
Cert este că făptașul a dat dovadă de un deosebit sânge rece. De pe camerele de luat vederi i s-a refăcut traseul și s-a observat că a intrat în Botoșani Shopping Center pe lângă reprezentanța Darex Auto, s-a dus pușcă spre sectorul de electronice, a băgat în haine o mulțime de telefoane, după care a ieșit liniștit pe partea cealaltă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Totul ar fi durat mai puțin de cinci minute, ceea ce arată că autorul și-a pregătit bine acțiunea. Știa probabil că vitrina cu iPhone-uri nu este conectată la un sistem de alarmă, dar și faptul că vigilența personalului nu este una tocmai ridicată pe la 8 și câteva minute, adică imediat după deschidere.
Avea hanorac cu glugă pe cap și o șapcă astfel încât identificarea sa nu este una tocmai simplă.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Botoșănean lovit pe trecerea de pietoni, a rămas inconștient pe asfalt
Gabriela Erdic
Nov 17, 2024
Ajutorul de înmormântare crește: CE trebuie să știe beneficiarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024