Doi adolescenți din Botoșani au dat spargeri în serie până să fie prinși de polițiști. Au furat bunuri din locuințe și sedii de firmă, precum și telefoane mobile ale trecătorilor.
Doi adolescenți de 16 și respectiv 17 ani au fost reținuți de polițiștii botoșăneni fiind bănuiți că au dat mai multe spargeri în municipiul Dorohoi.
Conform anchetatorilor, scrie Adevărul, cei doi tineri au făcut ravagii prin locuințe și magazine. Aceștia ar fi forțat ușile secundare de la case sau firme, în timpul nopții. Odată intrați furau ce le cădea în mână. Dar în special luau țigări.
Au provocat și mai multe distrugeri, inclusiv un automat de cafea.
Mai mult decât atât, cei doi tineri sunt acuzați că au furat și două telefoane mobile, chiar pe stradă. Mai precis, abordau tineri și îi rugau să le dea puțin telefonul mobil pentru a suna sau a da un mesaj după care fugeau cu tot cu telefon.
Tinerii au fost propuși pentru arestare preventivă pentru furt, tentativă de furt, furt calificat și distrugere. Magistrații de la Judecătoria Dorohoi au decis însă pentru cei doi arestul la domiciliu.
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Beneficiile utilizării unui ham pentru bebeluși
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
O instituție anunță indemnizații de aproape 7 milioane de lei în conturile botoșănenilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile