Angajații Centrului Antidrog merg toată săptămâna în școlile din Botoșani.
În perioada 23 – 27 octombrie 2023, în cadrul săptămânii dedicate activităților din programul ,,Școala Altfel”, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani vor susține o serie de sesiuni de informare, prevenire și promovare a unui stil de viață sănătos, adresate elevilor, părinților și cadrelor didactice din cadrul a 7 unități de învățământ din județul Botoșani.
Necesitatea adoptării unor comportamente sănătoase de viaţă: alimentaţie sănătoasă, igienă, mişcare, program adecvat de somn, comportamente preventive, versus comportamente nesănătoase de viaţă: alimentaţie nesănătoasă, sedentarism, comportamente viciate – consumul de tutun, alcool, medicamente fără prescripție vor fi subiectele abordate în cadrul activităților desfășurate în ciclul gimnazial.
Liceenii care vor participa la activități vor dezbate împreună cu specialiștii antidrog cauzele consumului de substanțe psihoactive în rândul tinerilor și cum pot face față presiunii anturajului atunci când sunt puși în fața unei decizii. De asemenea, vor fi discutate aspecte referitoare la dependenţă, toleranță, modalitatea în care se schimbă comportamentul unei persoane consumatoare, efectele fiziologice şi medicale ce decurg dintr-un consum pe termen lung și aspecte juridice ce țin de regimul drogurilor.
În cadrul activităților dedicate părinților vor fi purtate discuții despre importanța consolidării legăturii dintre părinte și copil, modalitățile de abordare a copilului consumator de substanțe psihoactive, dar și despre recunoașterea semnelor de consum și a simptomelor de intoxicație cu diferite substanțe psihoactive.
Activitățile desfășurate în această săptămână se subscriu campaniei naționale ”Consumul de droguri ne privește pe toți!”, prin intermediul căreia CPECA Botoșani își propune să promoveze în rândul adolescenților și tinerilor dezvoltarea unor abilităţi de viaţă necesare luării unor decizii informate, corecte şi responsabile în legătură cu consumul de substanțe.
TOP 4 soluții eficiente pentru transport rapid și confortabil din Otopeni
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Top 3 activități pentru a te simți în vacanță chiar și după întoarcerea acasă
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
A început Postul Crăciunului: CE nu ai voie să faci până pe 24 decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean ajuns la spital după ce a căzut de pe o trotinetă electrică în fața sediului Poliției
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024