Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani va participa cu spectacolul „Eroine”, după Publius Ovidius Naso, regia Andrei Măjeri, la Festivalul „Buzău Iubește Teatrul”.
Luni, 22 mai, de la ora 19.00, Eroinele vor urca pe scena Teatrului „George Ciprian” din Buzău în cadrul Festivalului „Buzău Iubește Teatrul”, festival care se va desfășura în perioada 20-27 mai.
Regia artistică, scenografia și ilustrația muzicală îi aparțin lui Andrei Măjeri, coregrafia este semnată de Victoria Bucun, iar din distribuție fac parte actrițele: Lorena Luchian, Crenola Muncaciu, Dana Bucătaru, Lenuș Moraru, Ella Nistor, Lidia Uja, Silvia Luca, Irina Mititelu și Gina Pătrașcu-Zamfirache.
Despre spectacol, regizorul Andrei Măjeri a spus: „În noiembrie 2019, am descoperit, într-o librărie din Valencia, EROINELE poetului Ovidius. O colecție de scrisori de dragoste ale unor figuri feminine mitologice către bărbații lor, „eroii”. Doi ani și jumătate mai târziu, la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, întâlnesc grupul perfect de actrițe pentru a pune în scenă, pentru prima oară în cariera mea, genul epistolar. Dar, mai ales, pentru a vorbi despre rănile iubirilor nedrepte. Într-un echipaj de 8+1, umăr la umăr, una lângă alta, ele își spun poveștile de iubire, chestionându-le, pe parcurs, dintr-o perspectivă critică. Spectacolul „Eroine” propune întreruperea unui parcurs nefast al istoriei dominante și al patriarhatului internalizat. Cele nouă eroine aruncă năvodul surorității peste cât mai multe alte eroine. putem chestiona memoria culturală, doar punând-o în dialog cu schimbările societale. În barca noastră, interogăm capacitatea unei femei de a trăi miza alteia. Vorbim despre regenerare, demnitate, refuz selectiv, empatie, politicile corpului, destin social și măsura în care ne definim prin persoana iubită. Unde? În larg, într-un spațiu securizant, acolo unde eroinele pot spune: Te văd, sora mea!”
Spectacolul „Eroine” a participat în luna iulie a anului trecut și la SEAS – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului Constanța, iar în luna martie a acestui an a fost jucat pe scena Teatrului Apollo 111 în București, încântând publicul și primind numeroase cronici onorante.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024