Pe principiul „noi dăm bani şi trebuie să primim invitaţii”, de parcă ar scoate bani din propriile buzunare, nu ar împărţi fondurile adunate la bugetul local din contribuţiile tuturor botoşănenilor, aleşii locali au asigurată intrarea gratuită la spectacolele instituţiilor de cultură din subordinea municipalităţii.
Subiectul a fost atins şi la ultima şedinţă a Consiliului Local Botoşani. Una dintre luările de poziţie ale lui Eugen Ţurcanu a vizat spectacolele pe care instituţiile de cultură subordonate municipalităţii le-au pus în scenă la începutul lui 2017.
PNL-istul a apreciat calitatea acestora, dar şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că foarte puţini botoşăneni neimplicaţi în politica şi administraţia locală au avut acces la respectivele piese şi concerte. Şi aceasta pentru că directorii de la Teatrul Mihai Eminescu şi Filarmonica de Stat ar fi decis să împartă o mulţime de invitaţii, astfel încât ar fi rămas foarte puţine bilete pentru publicul larg. Ca atare, consilierul liberal a solicitat o situaţie în care să se precizeze clar câte invitaţii s-au dat şi câte bilete s-au vândut la spectacolele din ianuarie.
„Cred că la mai bine de trei sferturi s-au dat invitaţii, oameni care doreau să îşi cumpere un bilet şi care costa 20 de lei nu mai găseau aşa ceva. Oamenilor care îşi permit să dea 20 de lei pentru un bilet nu le era suficient că aveau o invitaţie pentru două persoane, veneau cu tupeu, cu lipsă de bun simţ şi au cerut câte două, trei, patru locuri, cinci. Pur şi simplu mi se pare scandalos”,
Eugen Ţurcanu, consilier local.
Acesta a propus ca, pe modelul altor municipalităţi şi instituţiile de cultură subordonate Consiliului Local Botoşani să îşi implementeze un sistem online de rezervări, „ca să intrăm şi noi în rând cu lumea”.
Culmea, unii dintre beneficiarii obişnuiţi de gratuităţi de la teatru şi filarmonică sunt tocmai consilierii locali.
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024