Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani a programat pentru acest sfârșit de săptămână spectacolele „Angajare de clovn”, de Matei Vișniec, și „Iona”, de Marin Sorescu.
Sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 18.00, publicul este așteptat în sediul de la Casa Tineretului, la spectacolul „Angajare de clovn”, de Matei Vișniec.
E teatru. E circ. E spectacol. E cu adevărat spectaculos. E impresionant. Are emoție și melancolie. E precum o amintire. E o călătorie înapoi în copilărie. E amar, e comic, real, uman, pătrunzător și simplu. Este deopotrivă pentru cei mari și cei mici. Cu clovni, cu magie și acrobație, împletite cu teatru, cu jocul actoricesc, cu conflict și replici inteligente, cu poveste și puterea cuvântului pe scenă, un spectacol pentru suflet, pentru bucuria amintirii și pentru melancolia prezentului.
„Angajare de clovn” este ultima piesă scrisă în România de Matei Vișniec, în 1986, înainte de emigrarea dramaturgului la Paris. Cel mai jucat autor român contemporan a primit Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească în 1991.
Regia, decoruri, coloana sonoră: Ion Sapdaru
Coregrafia: Victoria Bucun
Costume: Alina Dincă
Distribuţia: Bogdan Muncaciu, Dragoş Radu, Răzvan Amitroaei, Volin Costin, Cezar Amitroaei
Duminică, 6 noiembrie, de la ora 19.00, publicul este asteptat în sala Cinematografului Unirea, la spectacolul „Iona” de Marin Sorescu.
Regia artistică este semnată de Bianca Laiu, scenografia Mihai Pastramagiu, iar coregrafia îi aparține Victoriei Bucun. Din distribuție fac parte actorii Alexandru Dobynciuc și Petruț Butuman.
Spectacolul „Iona” este o coproducție Teatrul „Mihai Eminescu” și Facultatea de Teatru (Regie) a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și este realizat cu sprijinul Fundației Marin Sorescu.
Iona este o stare de spirit. Iona este oricare din noi. Într-o lume în care există societate democratică și prea puțină libertate de exprimare, o lume cu spațiu virtual din ce în ce mai mare fără cenzuri și o libertate ireală, revolta își face loc prin mintea omului. Iona este un om revoltat, acesta este focul care îl îndeamnă să ajungă în punctul de a începe o căutare.
Bianca Laiu, tânăra regizoare, născută la Piatra Neamț, ne-a mărturisit: „Am nevoie să-l salvez pe Iona pentru că el nu a greșit, deși negreșeala lui înseamnă că el e sugrumat de frici și piedici care l-au oprit din a greși. Furia unui om vine dintr-o neputință. Orice acțiune indiferent de rezultat, este o reușită, este un contact cu viața”.
Pret bilet - 30 lei; 15 lei – elevi, studenți, pensionari.
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Slujbe și conferințe în parohiile din Botoșani: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Fosta perlă a Botoșaniului, la un pas de revenire după accidentarea horror
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024